AcasăFocsaniLiviu Bostan a preluat atribuțiile lui Mihai Copaci în PNL

Liviu Bostan a preluat atribuțiile lui Mihai Copaci în PNL

Președintele PNL Vrancea a anunțat, în mod oficial, că fostul prim-vicepreședinte al organizației județene, Mihai Copaci, a fost suspendat din toate funcțiile din partid până la clarificarea situației în justiție. După cum se știe, fostul președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vrancea a fost reținut și, apoi, arestat preventiv, într-un dosar de luare de mită, în urma realizării unui flagrant. ”Regret ceea ce s-a întâmplat cu Mihai Copaci, ca președinte de organizație, ca membru PNL, ca om. Comitetul Județean Executiv a luat act de acțiunile și deciziile organelor de justiție și, conform statutului partidului, Mihai Copaci a fost suspendat din orice funcție deținută în partid”, a subliniat președintele PNL Vrancea.
În locul lui Mihai Copaci, conducerea PNL Vrancea l-a desemnat pe consilierul județean Liviu Bostan. În cursa internă pentru postul de prim-vicepreședinte s-au înscris 2 candidați, Liviu Bostan și Daniel Pancu. Consilierul județean Liviu Bostan a obținut cel mai mare număr de voturi și a preluat funcția și atribuțiile de prim-vicepreședinte interimar, până la alegerile interne din anul 2017. Liviu Bostan a intrat în politică în anii 1990, ca membru al PNȚCD. În perioada 1998-2000 a fost viceprimar al municipiului Focșani. După anul 2000, Bostan s-a înscris în PD iar acum este consilier județean PNL în urma fuziunii PNL-PDL. Liviu Bostan este fratele lui Marius Bostan, actualul ministru al Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu