marți, aprilie 30, 2024
AcasăComuna meaMERABăut și fără permis, un șofer nu a vrut să oprească la...

Băut și fără permis, un șofer nu a vrut să oprească la semnalul polițiștilor

La data de 28 iulie a.c., ora 01.30, polițiștii Serviciului Rutier au efectuat semnal regulamentar de oprire unei autoutilitare care circula pe DN 2M, conducătorul auto refuzând să oprească. Poliţiştii au procedat la urmărirea acestuia folosindu-se semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei, pe o distanță de aproximativ 10 km, fiind oprit pe o stradă din orașul Odobești. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul de 24 de ani, din comuna Mera, figura cu permisul de conducere reținut pentru săvârșirea unei infracțiuni și nu avea dreptul de a conduce vehicule. De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit în cauză un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și conducere sub influența alcoolului. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu