marți, aprilie 30, 2024
AcasăAdministratieConsiliul Național pentru Combaterea Discriminării spune că Primăria Focșani i-a discriminat pe...

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării spune că Primăria Focșani i-a discriminat pe asistații social

Evacuarea asistaților social dintr-un bloc al Primăriei Focșani, pentru neplata utilităților, reclamată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) de reprezentanții romilor din Focșani, a fost considerată discriminare. Printr-o decizie luată în unanimitate, CNCD spune că această condiționare a acordării locuințelor sociale de existența unor debite restante la bugetul local și furnizorii de utilități reprezintă discriminare. Totodată, Primăria Focșani, prin primarul Cristi Misăilă, a fost sancționată cu avertisment. „Această decizie o s-o comunicăm Primăriei, dar și Prefecturii Vrancea, care a dat aviz de legalitate hotărârii de consiliu local prin care au fost introduse acele criterii considerate discriminatorii. Așteptăm să ne răspundă, să vedem dacă le vor elimina din hotărârea în cauză. De altfel, noi avem și un proces pe rol pentru anularea hotărârii de consiliu local, pentru că oamenii aveau contracte de închiriere valabile și nu trebuiau evacuați”, ne-a declarat Eugen Ghiță, președintele Asociaţiei Romajust a Juriştilor Romi.

În Focșani, peste 50 de familii din Blocul G2 au fost evacuate de municipalitate pentru datorii de aproape 400.000 de lei. Au fost și persoane care și-au plătit datoriile și au primit repartiție la blocurile de pe strada Revoluției, dar aceștia spun că locuințele sunt insalubre, inferioare celor de la G2.

“Hotărârea CNCD ne-a dat dreptate: locuirea în condiții decente este un drept al tuturor cetăţenilor, iar locuinţele sociale nu pot fi acordate pe criterii discriminatorii. Acest lucru fiind valabil şi pentru persoanele care au datorii. În urmă cu un an Nicoleta Bițu presedinte FeDeR și Toader Constantin porneau, împreună cu oamenii aparținând grupurilor vulnerabile, lupta pentru eliminarea abuzurilor. Dedicăm „victoria” domnului Munteanu Vasile, decedat în urmă cu două săptămâni în blocul G2 din zona Bahne Focșani din cauza condițiilor improprii de locuire cauzate de Primăria Focșani, care a sistat apa potabilă și curentul electric din imobilul respectiv. Locuitorii G2 sunt persoane aflate în situații vulnerabile. Mulți dintre ei se luptă cu sărăcia și multiple afecțiuni precum diabet și HIV. În aceste condiții, singura măsură pe care Primăria o găsește „necesară“ este să-i lase pe acești oameni fără un acoperiș deasupra capului. Sau, mai rău, să-i mute în blocuri insalubre în care nu se asigură un mediu de viață adecvat favorizându-se apariția bolilor transmisibile, toxiinfecțiilor alimentare datorită prezenței rozătoarelor, apariția bolilor cu transmitere cum ar fi hepatita de tip A, constatări realizate de către DSP Vrancea în raportul 2274/26.03.2018.
În urmă cu un an, începeam lupta cu Primarul municipiului Focșani având ca miză stoparea evacuărilor forțate din municipiul Focșani. Primăria Focșani a demarat atunci procedurile pentru evacuările în masă din blocurile aflate sub administrarea sa. Pentru a-și atinge scopul, a încălcat mai multe dispoziții legale, cum ar fi legea 114/1996 Legea Locuinței, HG 1275 privind normele metodologice de aplicare și Legea 215/ 2001, OMS 119/2014, O.G. 137/2000. ROMAJUST a intervenit inițial la nivel de comunitate acordând consiliere juridică și consultanță în dosarele existente pe rolul instanțelor. Primăria a continuat însă seria abuzurilor legale și a stabilit un criteriu discriminatoriu în lista criteriilor de atribuire a locuințelor sociale, condiționând acordarea locuințelor sociale de existența unor debite restante la bugetul local și la furnizorii de utilități publice din municipiul Focșani. La momentul acela i-am semnalat primarului că nu trebuie să existe acel criteriu, dar acesta nu a acceptat să-l elimine. Cum era firesc, am sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și, din fericire pentru locuitorii din Focșani, soluția dată de Consiliu oprește șirul abuzurilor mărindu-le semnificativ șansele de obținere a unei locuințe sociale.
Acest criteriu discriminatoriu nu este, însă, singura formă de abuz exercitată de edilul Focșaniului. De pildă, lui Vasile Munteanu, care a decedat acum două săptămâni, i-a fost trimisă o înștiințare potrivit căreia este dat în judecată de Primărie și că este obligat să plece din blocul G2 pe motiv că ar locui acolo fără forme legale. Asta, deși domnul Munteanu avea un contract de închiriere valabil până la 26.06 2019. Instanța a respins cererea Primăriei, autoritatea locală făcând apel. Noi vom sprijini în continuare familia decedatului și vom chema în instanță Primăria ca să răspundă pentru moartea domnului V.M.”, a scris pe Facebook Constantin Toader, reprezentantul romilor din Vrancea.

Municipalitatea se apără şi spune că a procedat legal. “În România, libertatea de expresie este garantată de lege, dar mi se pare deplasat, totuşi, să vii şi să acuzi Primăria Focşani de „evacuări forţate”, atâta vreme cât absolut toate evacuările au fost făcute în baza unor decizii definitive și irevocabile, emise de instanţele de judecată. Decizii care, odată emise de către instanţă, devin obligatoriu de aplicat. Iar dacă vorbim de discriminare, nu înţeleg de unde până unde. Faptul că datoriile a 57 de familii au fost plătite de celelalte zeci de mii de familii de focşăneni înseamnă discriminare?! Sau faptul că ani de zile aceste 57 de familii nu au plătit nimic sau foarte puţin, în timp ce toţi ceilalţi focşăneni şi-au achitat datoriile curente, tot discriminare se cheamă?”, a precizat primarul Cristi Misăilă.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu