AcasăActualitateCe s-a ales de terenurile degradate din Vrancea care trebuiau împădurite cu...

Ce s-a ales de terenurile degradate din Vrancea care trebuiau împădurite cu bani nerambursabili

Consiliul Judeţean Vrancea a restituit Administraţiei Fondului de Mediu (AFM) peste 500.000 de euro, fonduri nerambursabile, după ce a dat greş cu împădurirea a 270 de hectare de terenuri degradate în trei localităţi. Contractul a fost semnat în anul 2010 şi prevedea  reconstrucţia ecologică forestieră pe terenuri degradate constituite în perimetrele de ameliorare Panciu-81,9 hectare, Ciorăşti-91,5 hectare şi Măicăneşti-100 de hectare, proiect care avea ca termen limită de execuţie data de 11 februarie 2016. Finanţarea nerambursabilă a fost de 4,1 milioane de lei, reprezentând aproape 80% din valoarea investiţiei, diferenţa fiind suportată de la bugetul judeţului.

În cele trei perimetre s-au făcut sau mai bine spus ar fi trebuit să se facă lucrări de pregătire a terenurilor, plantare de puieţi, tratare puieţi şi lucrări de întreţinere, dar autorităţile din Vrancea spun că aceste lucrări nu s-au făcut la termen, din cauză că Administraţia Fondului de Mediu a întârziat cu plăţile. “Această situaţie a condus la neterminarea lucrărilor şi deteriorarea în timp a plantaţiei în cele trei perimetre Panciu, Ciorăşti şi Măicăneşti.  De asemenea, în perimetrul Măicăneşti toată plantaţia a fost compromisă datorită faptului că solul a fost puternic salinizat, puieţii fie s-au uscat, fie au stagnat din creştere”, se apără Consiliul Judeţean, după ce, în vara lui 2016, Administraţia Fondului de Mediu a reziliat contractul pentru nerealizarea investiţiei.

De altfel, Consiliul Judeţean a decis sistarea investiţiei şi a dat în judecată Administraţia Fondului de Mediu, dar a pierdut definitiv procesul. Și Curtea de Conturi a constatat în anul 2013 că au fost plătite de către Consiliul Judeţean Vrancea lucrări de împădurire care nu au fost efectuate. În şedinţa de miercuri a Consiliului Judeţean Vrancea, aleşii vor hotărî transmiterea  către oraşul Panciu şi comuna Ciorăşti a cea ce s-a făcut din această investiţie, cu o valoare de inventar de aproape un milion de lei.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu