AcasăSocietatePompierii vrânceni au salvat 69 de vieți umane în cursul anului trecut

Pompierii vrânceni au salvat 69 de vieți umane în cursul anului trecut

Pompierii vrânceni și-au evaluat activitatea din cursul anului trecut, prezentare făcută în fața autorităților administrației județene. Din raportul prezentat cu această ocazie a ieșit în evidență faptul că, în 2017, pompierii au acționat pentru stingerea a 337 incendii (în medie 0,92 pe zi), înregistrându-se o creştere cu 6 intervenţii faţă de anul 2016.

În urma intervenţiilor la incendii au fost salvate 69 persoane ( 57 adulţi şi 12 copii), 53 animale şi bunuri materiale în valoare de aproximativ 41 milioane de lei. Din păcate, patru persoane au murit în incendii (faţă de 7 în 2016) şi 10 persoane (adulţi faţă de 14 în 2016) au fost rănite. Pagubele materiale au fost estimate la o valoare de circa 8 milioane de lei (faţă de 2016 când au fost estimate la cca. 8,48 mil. lei). “Ponderea cea mai mare au avut-o incendiile la gospodăriile populaţiei unde s-au înregistrat 281 intervenţii, ceea ce reprezintă 83,38 din numărul total de incendii. În anul 2016 procentul de incendii la gospodăriile populaţiei a fost de 87,27%, înregistrându-ne cu 295 astfel de evenimente. Cele mai multe incendii s-au înregistrat în localităţile: Focşani – 61, Panciu-23, Adjud – 14,Vidra – 10, Mărăşeşti – 8, Boloteşti-7 “, potrivit ISU Vrancea. 

Pompierii spun că timpul mediu de răspuns la incendii a fost de 16 minute şi 37 secunde, iar timpul mediu de intervenţie a fost de 117 minute. Totodată, au fost înregistrate 234 incendii de vegetaţie şi altele faţă de 175 în 2016, înregistrându-se o creştere de 33,71 %. Cele mai multe incendii de vegetaţie au avut loc pe razele administrativ-teritoriale ale localităţilor Focşani-36, Panciu-29, Adjud-12, Slobozia Bradului-12, Boloteşti-11, Câmpineanca-10.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu