AcasăSocietateFOTO-VIDEO Mascații din Păunești, la Festivalul datinilor de la Botoșani

FOTO-VIDEO Mascații din Păunești, la Festivalul datinilor de la Botoșani

Grupul de colindători din Păunești – ”mascații” sau ”uncheșii” – a participat la cea de-a 43-a ediție a Festivalului ”Din străbuni, din oameni buni…”. Evenimentul este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani. Colindătorii din Păunești, cu măștile și tălăngile uriașe, și-au prezentat obiceiul de Anul Nou în fața localnicilor și a celorlalte formații invitate. Pe lângă păuneșteni și formații de datini și obiceiuri de iarnă din județul Botoșani, la manifestare au mai fost prezente ansambluri din Suceava – Preoteşti,  Bacău – urşii de la Dofteana, Neamț – Ansamblul „Codrii Neamţului”, Constanța – „Flori de măr”, Maramureș, Pelinia – Republica Moldova, Ansamblul „Lăstărașii” și „Speranța” din Glingeni – Republica Moldova.

”Le mulțumim autorităților din Botoșani că ne-au invitat și în acest an la această manifestare importantă dedicată datinilor de iarnă. Au fost prezente multe grupuri, cu obiceiuri frumoase, și ne bucurăm că am avut și noi posibilitatea să prezentăm tradiția uncheșilor de la Păunești, de Anul Nou”, ne-a declarat Marian Chiriac, directorul Căminului Cultural din comuna Păunești.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu