AcasăSocietatePrimarul din Câmpuri, plasat în arest la domiciliu

Primarul din Câmpuri, plasat în arest la domiciliu

Tribunalul Vrancea a admis contestația primarului din comuna Câmpuri, Costel Mateiu, privind măsura arestului preventiv. Decizia de arest la domiciliu este una definitivă. În același timp, instanța i-a impus o serie de restricții, inclusiv de a lua legătura cu prietena sa, cu care locuiește în același imobil, implicată și ea în dosarul în care primarul este acuzat de abuz în serviciu și fals în declarații.

Complet: JDL2 penal
Tip solutie: Admis
Solutia pe scurt: Admite contestația declarată de contestatorul Mateiu Costel. Desființează în parte încheierea de ședință din 02.11.2017 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecatoriei Focsani în dosarul nr. 116220/231/2017 si în rejudecare: Înlătură din încheierea contestată dispozițiile privind luarea măsurii arestării prevenive față de inculpatul Mateiu Costel. Respinge, ca nefondată, propunerea de arestare preventivă a inculpatului Mateiu Costel. În baza art. 204 alin. 11 si 12 Cod procedură penală, in referire la art. 202 alin. 4 lit. d Cod procedură penală, înlocuieste masura arestarii preventive a inculpatului Mateiu Costel cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o durată de 25 zile, cu începere de la 07.11.2017, până la 01.12.2017. In baza art. 221 alin. 1 Cod procedura penala impune inculpatului obligatia de a nu părăsi imobilul , fără permisiunea organelor de urmarire penală. În baza art. 221 alin. 2 Cod procedura penală, pe durata arestului la domiciliu inculpatul Mateiu Costel are următoarele obligaţii: – să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; – să nu comunice cu coinculpatul nici cu martorii Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 221 alin. 4 Cod procedura penala privitoare la înlocuirea măsurii arestului la domiciliu, cu măsura arestării preventive, în cazul încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor impuse. În baza art. 221 alin. 9 Cod procedura penala, încredinţează supravegherea respectării de către inculpat a măsurii preventive a arestului la domiciliu și a obligaţiilor care îi revin pe durata acesteia organului de supraveghere I.P.J. Vrancea – Serviciul Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare prin formaţiunea de poliţie competentă teritorial. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Mateiu Costel de sub puterea mandatului de arestare preventive nr. 52/02.11.2017 emis de judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Judecatoriei Focsani, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. (sursa: Tribunalul Vrancea)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu