AcasăPoliticaAteneul Popular a trecut milimetric pe lângă desființare

Ateneul Popular a trecut milimetric pe lângă desființare

Discuții aprinse pe marginea proiectului inițiat de primarul Cristi Misăilă privind desființarea Ateneului Popular ”Mr. Gh. Pastia”. Primarul propune trecerea activității Ateneului la Teatrul Municipal și concedierea directorului Valentin Gheorghiță. Discuțiile tensionate dintre putere și opoziție au vizat oportunitatea comasării celor două instituții din subordinea Consiliului Local Focșani, activitățile culturale desfășurate la Ateneu, relațiile personale, testamentul maiorului Gheorghe Pastia, necesitatea dezvoltării actului cultural la nivelul municipiului, promovarea culturii, eficiența actului managerial. Consilierii liberali au reclamat și urgența dezbaterii unui asemenea proiect de hotărâre în cadrul unei ședințe extraordinare. ”Cât de urgent era să desființați o instituție de cultură? Nu știu de ce aveți atâta ură, atâta ciudă pe această instituție. Vreți să ajungeți groparii culturii focșănene?”, l-a întrebat consilierul PNL Nicu Tănase pe primarul Cristi Misăilă. La rândul său, edilul șef a spus că nu este vorba de o desființare ci de o fuziune, dând asigurări că activitățile Ateneului vor fi preluate de Teatrul Municipal. ”Singurul post care se desființează este cel de manager. Vă zbateți atâta ca să mențineți un director incompetent în funcție”, le-a replicat primarul consilierilor din opoziție. Tensiunile au escaladat în momentul în care nu i s-a dat cuvântul directorului Ateneului Popular, Valentin Gheorghiță. Consilierii PNL au propus ca acesta să fie lăsat să răspundă la acuzațiile și criticile primarului, însă președintele de ședință, Marius Iorga, nu a fost de acord, în urma unui semn discret făcut de Cristi Misăilă. Atunci, consilierii PNL și mai mulți cetățeni din sală s-au ridicat în picioare cu afișe de protest în mâini. Până la urmă, proiectul primarului nu a întrunit majoritatea necesară de două treimi – deși ex-liberala Maria-Panaite a votat alături de coaliția majoritară, consilierul UNPR Costel Bîrsan a votat împotrivă (nu este prima dată când Bîrsan votează altfel decât coaliția majoritară, acesta argumentându-și de fiecare dată poziția). Astfel, Ateneul Popular ”Mr. Gh. Pastia” a scăpat, pentru a doua oară, de desființare. Ținând cont de dorința primarului Misăilă de a uni cele două instituții, precum și de proiectul de renunțare la votul de două treimi în anumite cazuri, prin lege (n.r. codul administrativ ar putea fi votat în Parlament luna viitoare), atunci desființarea Ateneului Popular nu este decât o chestiune de timp. Proiectul primarului s-ar putea relua la momentul oportun, când va exista siguranța că votul în Consiliul Local îi va fi favorabil.3P4VTdc5xrX 3pim jNI8LxoIKHjGS143C4rKv4SxZA1c0SR9GxLQA 4SyMxxtLgdL RyCfo1M4S7RlB4hUpZvYDc CfYuPbBIa7fb5hSGiPGXr1NkIgJ5y0OLOGcbmCttTJraGjsk2LClwhku0n8UuUvUR3oEG0SzsSfyjp28PMjp4E4SU3IBo5EgR6V6D3SlMi58VC9pVjyeIr1a7VbAuFMm1PX0yrLsm4 ek URhYw18y0 pge4LQTnoQtLir317tBD8R0aBgo Ew6dTJK85D2UcgU7zE0RwB3IE6gQVLKMwEPIKYIBtK2vcNGb4KunjuIRc0VDbtxlAbk7Ygi6wg2Da7Foy a63ukicsadxcH8Y rGe374qkWY15OCqJnU71X2218k6uALPzJOpJJpF Axo rwYBoFZHTiP21db2VdOfu4oMSH1bsJyVHdujlbv1C62LtfdQ0CqBoFqesm ClIFLfN6svpaw teqwYsWGoS8arbDgc69aDR8UeQ7y3Qf80LA 0LQZJNIeiGhjl Xug882YZNSDHQELqViMVrUiy8tNDNJX78ip3xwBsj5FmRBmlyNrlQjejhLzh n7ISCRwEH xEKAwEaQnADKHK1n8UJy 4=w1024 h576 no

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite