De mult timp, în perioade diferite ale anului, focșănenii și locuitorii comunelor din apropiere (Golești, Slobozia Ciorăști ș.a.) au parte de un miros neplăcut și persistent în atmosferă. Mirosul are, în general, aceeași proveniență: fermele de creștere a porcilor. De multe ori, mirosul de cocină se răspândește după ce angajații fermelor respective deversează dejecțiile pe propriile terenuri agricole, ca îngrășământ. Însă ”uită” să facă totul conform reglementărilor în vigoare.
În ultimele zile, în urma unor noi reclamații transmise de cetățeni, comisarii Gărzii de Mediu Vrancea au controlat fermele acuzate și au stabilit măsuri în consecință. ”Ca urmare a nenumăratelor sesizări privind disconfortul olfactiv provenit de la anumite ferme de creștere a animalelor, comisarii Gărzii de Mediu Vrancea au efectuat un control pe raza comunelor Slobozia Ciorăști și Golești, pe terenurile agricole unde se efectuau lucrări de împrăștiere a dejecțiilor lichide animaliere folosite ca fertilizant. În urma acestui control efectuat la o societate care deține Autorizație de Mediu, s-a constatat nerespectarea condiției din actul de reglementare și anume, înglobare imediată în sol după împrăștiere a dejecțiilor lichide. Pentru neconformitatea constatată, agentul economic în cauză a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 50.000 lei. Prin nota de constatare încheiată cu ocazia controlului, s-a stabilit ca măsură înglobarea imediată în sol a dejecțiilor administrate pe terenurile agricole.”, a precizat Garda de Mediu Vrancea.



