Inspectoratul Școlar Județean Vrancea a organizat astăzi, 20 octombrie 2026, proba scrisă pentru evaluarea cunoștințelor de management și legislație școlară din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, sesiunea august–decembrie 2026.
Proba s-a desfășurat la centrul special organizat la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” din Focșani. Au participat cei 88 de candidați care au promovat proba de evaluare a competențelor, desfășurată în data de 13 octombrie 2026.
În urma evaluării automate realizate prin platforma informatică a Ministerului Educației și Cercetării, toți cei 88 de candidați au obținut cel puțin nota 7, pragul minim de promovare, astfel că rata de promovare a probei scrise a fost de 100%.
Rezultatele au fost afișate la sediul centrului special, precum și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, cu respectarea opțiunii candidaților privind anonimizarea datelor personale.
Notele obținute pot fi contestate în termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor, contestațiile urmând a fi transmise Comisiei de organizare a concursului, la adresa de e-mail dedicată concursului.
Concursul continuă cu evaluarea administrativă a proiectelor planurilor manageriale și a proiectelor planurilor de acțiune, urmată de proba de interviu.
Etapele probei de interviu sunt programate astfel:
- 21 octombrie–4 noiembrie 2026: evaluarea administrativă a proiectelor planurilor manageriale și a proiectelor planurilor de acțiune de către comisiile de interviu;
- 12–27 noiembrie 2026: interviul, adică evaluarea capacităților și aptitudinilor personale, a competențelor digitale și a abilităților de rezolvare a unor situații-problemă, precum și evaluarea calității susținerii proiectului planului managerial.
Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate la data de 9 decembrie 2026. (SURSA: ISJ Vrancea)
