AcasăSocietateCampanie de promovare a Parcului Natural Putna Vrancea în centrele sociale din...

Campanie de promovare a Parcului Natural Putna Vrancea în centrele sociale din județ

În cadrul proiectului Parcul Putna Vrancea un Parc Sălbatic și Accesibil pentru Viitor, Observatorul Mobil pentru Educație și Conștientizare pentru Natură facilitează accesul la informații despre biodiversitate și despre importanța conservării mediului. Ieri, Observatorul Mobil a fost prezent la Centrul de Zi Dumbrăveni, din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Prin imagini și instrumente interactive, participanții au avut ocazia să descopere natura din Parcul Natural Putna Vrancea dintr-o perspectivă diferită. Astăzi, Observatorul Mobil ajunge la Centrul de Zi Cîmpineanca, iar în zilele următoare sunt programate vizite la alte centre sociale din județ:
– Centrul de Zi Panciu;
– Centrul de Zi Odobești;
– Centrul de Zi Măicănești;
– Căminul pentru Persoane Vârstnice „O Nouă Șansă” Mărășești;
– Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice Odobești.
Astfel de activități contribuie la apropierea oamenilor de natură și la crearea unor oportunități de învățare accesibile tuturor.
„Parcul Putna Vrancea un Parc Sălbatic și Accesibil pentru Viitor” este finanțat de Fundația OMV Petrom prin programul „Verde pentru viitor” ediția 2.0, dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile și Propark-Fundația pentru Arii Protejate. Proiectul este implementat de ACDB, în parteneriat cu Parcul Natural Putna Vrancea, România Sălbatică și Descoperă Eco-România. (sursa: Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice)
Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite