Președintele României, Nicușor Dan, a susținut astăzi, la Palatul Cotroceni, o scurtă declarație de presă, referitoare la situația politică actuală. ”Câteva lucruri doar. E momentul ca această criză politică să se încheie. E momentul ca partidele să privească dincolo de gardul de partid, să privească la interesul național. Alegerile anticipate nu sunt o soluție, dimpotrivă, ar fi o continuare a instabilității și a neîncrederii – și a cetățenilor români, și a piețelor financiare. Indiferent de ce se va întâmpla, România își va păstra traiectoria financiară, există consens politic pe chestiunea asta.”, a spus Nicușor Dan.
Ieri și astăzi, miniștrii propuși a face parte din Guvernul Siegfried Mureșan au fost audiați în comisiile de specialitate ale Senatului și Camerei Deputaților. Miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, se va da votul pentru învestirea Guvernului. Din declarațiile politice ale liderilor de partide reiese concluzia că Guvernul Mureșan nu ar obține numărul minim de voturi pentru învestire: 233 de voturi.
