Percheziții în cursul acestei dimineți la primarul comunei vrâncene Dumitrești, Adrian Viorel Banaurs, dar și la alți apropiați sau rude de-ale acestuia. Procurorii Parchetului Județean Vrancea au descins în această dimineață la locuința edilului și la alte locații suspectate de afaceri ilegale cu trufe. Primarul PSD Adrian Banaurs nu este la prima suspiciune privind afacerile cu trufe, în urmă cu doi ani acesta a fost acuzat de culegătorii de trufe că cere taxă de protecție 1000 de euro acestora ca să aibă voie să culeagă în comuna condusă de el. Vom reveni cu amănunte. „Perchezițiile vizau apartenența mea într-o cooperativă de căutători de trufe, pornind de la o sesizare total falsă, nu s-au găsit nici un fel de probe care să ateste implicarea mea in astfel de afaceri. Și eu sunt încă surprins că în zona Dumitrești calcă încă abuziv căutătorii de trufe”, ne-a declarat primarul Adrian Banaurs.
Ce este trufa și cât valorează
În România, trufele negre pot costa între 100 și 500 de euro pe kilogram, în funcție de sezon și cerere, iar trufele albe pot ajunge chiar și la 2.000-3.000 de euro pe kilogram. Culesul trufelor poate deveni o activitate bănoasă pentru cei care dețin câini trufieri bine antrenați și cunosc locurile potrivite pentru cules.
