În acest weekend, Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea a fost prezentă la „Back to School – Fest”, un eveniment dedicat copiilor, familiilor și începutului de an școlar, organizat de Focșani Mall în colaborare cu Promotis Focșani.
Timp de două zile, ne-am întâlnit cu cititori mici și mari, am adus cărțile mai aproape de comunitate și am prezentat o parte dintre serviciile și proiectele bibliotecii. Vizitatorii au putut alege cărți pentru toate vârstele, disponibile pentru împrumut la domiciliu, dar și volume oferite prin programul „Biblioteca dăruiește!”.
Un moment special a fost atelierul „Cititul împreună – un dar pentru copilul nostru”, susținut de Oana-Raluca Boian, managerul Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, alături de Maria Cristina Olaru, coordonatorul Secției pentru Copii și Tineret și Diana Răduna, coordonatorul Centrului de Formare, care au vorbit despre importanța lecturii, despre timpul de calitate petrecut împreună și despre proiectele prin care biblioteca vine mai aproape de copii și familii.
Ne-am bucurat de întâlniri, conversații, recomandări de lectură și, mai ales, de bucuria copiilor de a se afla în preajma cărților.
Mulțumim cu recunoștință organizatorilor și partenerilor noștri, fără de care acest eveniment nu ar fi fost posibil. Împreună am reușit să aducem mai aproape comunitatea de lectură, educație și timp de calitate petrecut în familie. Biblioteca rămâne aproape de comunitate, oriunde ne întâlnim. (Sursa: Biblioteca Județeană)



