AcasăStiri InterneVIDEO Patru români reținuți pentru că ar fi ucis un...

VIDEO Patru români reținuți pentru că ar fi ucis un conațional în Danemarca / Au aruncat victima în râu, legată de o baterie auto

Polițiștii din cadrul inspectoratelor județene de poliție Constanța, Dâmbovița, Buzău și Brăila, sub coordonarea procurorilor de caz, au depistat 4 bărbați, cetățeni români, pe numele cărora au fost emise mandate europene de arestare cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor. Astfel, din cercetări a reieșit faptul că, la data de 24 august 2026, 4 bărbați, cu vârste între 22 și 31 de ani, ar fi ucis un alt bărbat, tot român, pe teritoriul Danemarcei, iar corpul victimei, legat de o baterie auto, ar fi fost aruncat într-un râu. Autoritățile judiciare din Danemarca au emis mandate europene de arestare pe numele celor patru, iar Biroul Sirene România a sesizat Parchetele de pe lângă Curțile de Apel, respectiv inspectoratele de poliție județene, aceștia fiind depistați, de către polițiști, ieri, 9 septembrie, în județele Constanța, Dâmbovița, Buzău și Brăila.

În continuare, autoritățile din Danemarca au fost informate cu privire la reținerea celor în cauză. În prezent, procedura de executare a celor 4 mandate europene de arestare este în curs de desfășurare. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. (Poliția Română / video AICI)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite