AcasăSocietateFOTO Veteran de război, sărbătorit la împlinirea vârstei de 103...

FOTO Veteran de război, sărbătorit la împlinirea vârstei de 103 ani

Cu prilejul împlinirii onorabilei vârste de 103 ani, în data de 07.09.2026, veteranul de război SEBE GHEORGHE din comuna Tătăranu a fost sărbătorit de militarii garnizoanei Focșani de familie și de cei dragi. La eveniment au participat comandantul Centrului militar zonal Vrancea ,,Regele Carol I”, domnul colonel Șerban Neculai, reprezentatul Brigăzii 282 Blindată ”Unirea Principatelor”, domnul locotenent-colonel Bratosin Ovidiu, și reprezentantul Brigăzii 8 R.O.T ,,Alexandru Ioan Cuza”, domnul locotenent-colonel Danțiș Ionuț. De asemenea, la emoționantul moment au fost prezenți și președintele Asociației ,,Mărăști 1917”, domnul general de flotilă aeriană cu o stea (Rtg.), Tănase Jănel, președintele filialei județene a Asociației Cultul Eroilor ”Regina Maria”, domnul căpitan-comandor (Rtg.) Bașturea Iulian, cadre militare în rezervă din localitate și din județ precum și membri ai familiei veteranului.
Născut la data de 07.09.1923, în comuna Tătăranu, județul Vrancea, veteranul de război SEBE GHEORGHE a luptat pe fronturile celui De-al Doilea Război Mondial în perioada 01.10.1944 – 01.06.1945 cu Regimentul 13 Artilerie, fiind încadrat în funcția de ochitor la obuzierul de 120 mm, ducând acțiuni de luptă până în Munții Tatra din Cehoslovacia. În anul 1998 a fost decorat cu Medalia ,,CRUCEA COMEMORATIVĂ A CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL 1941-1945”, conform Decretului nr. 137/27.04.1998. Este cetățean de onoare al comunei Tătăranu, membru al Filialei Județului Vrancea a Asociației Naționale a Veteranilor de Război din anul 1991, iar după anul 1991, prin ordine succesive ale ministrului apărării naționale, a fost avansat onorific până la gradul de locotenent-colonel.
Momentul aniversar a evidențiat respectul pe care Armata României îl acordă veteranilor de război pentru dovada supremei dăruiri cu care aceștia au slujit țara sub Drapel și jurământ pentru reîntregirea țării și continuitatea peste veacuri a identității și suveranității naționale. Este necesar să conștientizăm faptul că veteranii de război reprezintă fundația pe care s-a clădit societatea actuală, că aceștia sunt exemple vii ale apartenenței la valorile naționale, fără a cere nimic în schimb, ale spiritului demnității și responsabilității ireproșabile față de semeni și patrie. La ceas aniversar, s-au rememorat câteva dintre faptele de eroism ale veteranilor de război, momente maxime de dăruire și sacrificiu pe care le-au demonstrat pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial. Cu această ocazie, comandantul Centrului militar zonal Vrancea ,,REGELE CAROL I”, i-a adresat în numele militarilor din garnizoană, urări de sănătate, viață lungă, bucurii și l-a felicitat pentru curajul și bărbăția de care a dat dovadă. (sursa: Centrul Militar Zonal ”Regele Carol I”)
Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite