UPDATE Din verificările preliminare, s-a stabilit faptul că un autoturism, condus de un tânăr de 27 de ani, și o bicicletă, condusă de un minor de 7 ani, ambii din comuna Vidra, ar fi intrat în coliziune. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea minorului, acesta fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. ( sursa: IPJ Vrancea)
În seara zilei de 02 septembrie 2026, în jurul orei 20:47, dispeceratul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea a fost alertat în legătură cu producerea unui accident rutier în localitatea Vidra, satul Irești. Din primele date, un minor în vârstă de aproximativ 7 ani, aflat pe o bicicletă, a fost acroșat de un autoturism.
Imediat a fost direcționată o ambulanță cu asistent de la cea mai apropiată unitate, respectiv Substația Vidra.
La fața locului, echipajul medical a identificat un minor care prezenta următoarele traumatisme:
– traumatism cranio-cerebral deschis;
– hemitorace stâng;
– traumatism de membru inferior.
După acordarea primului ajutor calificat și stabilizarea la locul evenimentului, minorul a fost transportat sub monitorizare medicală continuă la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. (SAJ Vrancea)
