În urmă cu 6 luni, viața mea s-a schimbat complet. Am fost diagnosticat cu Sarcom alveolar de părți moi, un tip rar de cancer, cu metastaze pulmonare și cerebrale. De atunci, parcursul meu a însemnat operații, internări repetate și ședințe epuizante de chimioterapie. Au fost luni extrem de grele, încărcate de teamă și nesiguranță, însă nu am încetat nicio secundă să lupt și să sper că voi găsi tratamentul care îmi va salva viața. Acum, medicii mi-au recomandat imunoterapia ca următoare etapă vitală în tratament. Pentru a fi absolut sigur că aleg cea mai bună opțiune, am trimis deja toate analizele în Italia pentru o a doua opinie medicală.
Din păcate, lupta pentru viață costă enorm. Tratamentul, investigațiile complexe și deplasările presupun costuri uriașe. Familia mea m-a sprijinit din toate puterile, însă resursele noastre financiare sunt acum aproape epuizate. Medicamentul de care am urgentă nevoie nu este compensat, iar costul lui depășește cu mult posibilitățile noastre. Singura mea modalitate de a-l obține este o luptă în instanță cu statul, un proces de durată pe care nu îl pot aștepta cu mâinile în sân. Nu pot aproxima cu certitudine o sumă finală, deoarece schema de tratament poate suferi modificări și poate necesita noi intervenții sau investigații pe parcurs. În acest moment critic, orice ajutor, oricât de mic, mă apropie de șansa la viață și mă ajută să trec peste această etapă dificilă.
Vă rog din suflet să mă ajutați să duc acest mesaj mai departe. O simplă distribuire poate părea un gest mic pentru voi, dar pentru mine înseamnă o speranță în plus. (toate detaliile, George Melinte, în link-ul de mai jos, click aici)
Vă mulțumesc din profunzimea sufletului pentru sprijin și solidaritate!
Cum poți ajuta:
Cont IBAN (RON): RO87BTRLRONCRT0DG7461501
Banca: Banca Transilvania
Titular cont: Melinte George-Ciprian
Detalii plată / Specificație: Donație pentru Melinte George-Ciprian. (sursa: George Melinte / Laurențiu Cobzaru)
