Companiile semnalează aceeași problemă la fiecare val de absolvenți: tineri cu rezultate școlare bune care nu pot funcționa fără instrucțiuni detaliate, cer confirmare înainte de fiecare pas și evită situațiile în care ar putea greși. Cauza nu ține de generație, ci de faptul că sistemul de învățământ antrenează execuția, nu decizia — iar competențele de autonomie nu apar în nicio programă și nu se măsoară în nicio testare.
Contextul este documentat de datele internaționale. La ultima testare PISA, care evaluează elevii de 15 ani, adică pe cei care intră pe piața muncii în următorii cinci până la zece ani, România s-a clasat pe penultimul loc din Uniunea Europeană. Sub nivelul minim de competență se află 49% dintre elevi la matematică, 44% la științe și 42% la citire. La polul opus, doar 4% ating performanța de vârf la matematică, față de media OCDE de 9%. Cifrele descriu competențe academice de bază. Ele nu măsoară capacitatea de a lua o decizie fără îndrumare, de a gestiona un eșec sau de a susține o poziție într-un grup — exact abilitățile pe care angajatorii le reclamă ca lipsă. „O notă bună confirmă că un tânăr a reprodus corect o informație într-un format cunoscut, cu criterii anunțate dinainte. La primul job nu mai există niciuna dintre aceste condiții. Nu lipsește inteligența, lipsește exercițiul de a decide singur”, declară Balog Emese, Trainer la Open Tribe.
Efortul nu este problema
Explicația comodă ar fi că tinerii nu se străduiesc destul. Datele arată exact opusul. O analiză a organizației Salvați Copiii constată că elevii dedică școlii și temelor aproximativ zece ore pe zi — un program mai lung decât al multor adulți — se culcă târziu și rămân fără timp de relaxare. Investiția de timp și energie este uriașă, iar rezultatul măsurabil, disproporționat de mic. Dacă efortul e mare și rezultatul mic, problema nu stă în cantitatea de muncă, ci în natura ei. Sarcinile școlare sunt previzibile prin construcție: elevul cunoaște dinainte criteriile, termenul și persoana care îl evaluează. Un tânăr antrenat ani la rând exclusiv în aceste condiții devine foarte bun la un singur lucru — să se conformeze unui standard fixat de altcineva. Ce nu exersează niciodată este pasul dinainte: să stabilească el însuși ce trebuie făcut, după ce criterii și până când. Adică fix ce i se cere în clipa în care termină școala.
Potențialul există, dar nu se transformă în rezultat
Un capitol al testării PISA măsoară gândirea creativă, adică abilitatea de a genera și evalua idei în situații nefamiliare. Elevii români obțin aici rezultate sensibil mai bune, cu 58% peste nivelul de bază și 14% la performanță de top. Este singura zonă în care nu apar în coada clasamentului. Corelația cu celelalte domenii rămâne însă slabă: aproximativ 20% dintre cei cu performanță de top la gândire creativă obțin performanță de top și la matematică, iar 11% și la lectură. Capacitatea de a gândi există, dar nu este nici evaluată, nici antrenată sistematic.
Trei mecanisme identificate în lucrul cu adolescenții
Primul este relația anxioasă cu greșeala. Un adolescent a cărui identitate se construiește pe faptul că are răspunsul corect percepe o situație fără răspuns corect ca amenințare, nu ca provocare. Reacția devine evitarea, nu încercarea. Al doilea este dependența de validare externă. Elevii care primesc constant feedback își calibrează acțiunile după reacția celorlalți. Când feedbackul dispare, la facultate sau la primul job, dispare și reperul după care se orientau. Al treilea este lipsa exercițiului de decizie cu consecințe reale. La școală, greșeala costă o notă. În afara ei, costă timp, bani sau o relație. „Formarea acestor competențe începe cu un deceniu înainte de primul interviu de angajare. Nu se învață din teorie, ci din decizii mici, luate singur, cu consecințe pe care copilul le suportă”, adaugă Balla Elizabeth.
Intervenția statului se oprește exact unde începe problema
Problema nu a trecut neobservată la nivel instituțional. Ministerul Educației a lansat proiectul MIAF, prin care peste 12.650 de elevi din 176 de școli intră în programe de alfabetizare funcțională, pe zonele de lectură, matematică, științe, competențe digitale și civice. Este un pas necesar, dar acoperă doar jumătate din problemă. Programul țintește recuperarea competențelor academice de bază — să citească, să calculeze, să înțeleagă un text. Zona în care angajatorii reclamă de fapt lipsurile, cea a autonomiei și a deciziei, rămâne în afara oricărei intervenții. Un elev poate ieși din program capabil să înțeleagă corect o cerință, fără să fi exersat vreodată ce înseamnă să formuleze el însuși una, să aleagă între mai multe variante sau să-și asume rezultatul unei decizii greșite. Se remediază execuția, dar nu și capacitatea de a decide fără îndrumare — exact deficitul cu care generația asta intră pe
piața muncii.
Unde se vede de fapt diferența
Dincolo de cifrele PISA, o imagine mai completă a competențelor cu care tinerii ajung pe piața muncii arată că decalajul real nu este academic, ci ține de autonomie: capacitatea de a decide, de a duce o sarcină la capăt și de a funcționa fără un cadru stabilit dinainte. Aceeași diferență dintre performanța școlară și competența reală explică de ce elevi cu note bune se blochează la primul job: nota confirmă că un tânăr a reprodus corect o informație cunoscută, nu că poate acționa într-o situație nouă. Formarea acestor competențe începe cu mult înainte de primul interviu și se construiește prin exercițiu, nu prin teorie.
Surse pentru datele citate
1. Rezultate PISA, procente de analfabetism funcțional și de excelență — HotNews
2. Poziția României în UE și decalajul socio-economic — Wall-Street.ro
3. Timpul dedicat școlii, analiză Salvați Copiii — Știrile ProTV
4. Rezultate la gândire creativă — Ziare.com
5. Proiectul MIAF, Ministerul Educației — Ziarul Evenimentul
Despre Open Tribe
Open Tribe este o echipă de psihologi și traineri specializați în una dintre cele mai puțin înțelese laturi ale creșterii: felul în care un copil ajunge să gândească, să decidă și să acționeze pe cont propriu. Într-un sistem care măsoară cât de bine reproduc elevii un răspuns cunoscut, ei se ocupă de exact ce rămâne pe dinafară — capacitatea de a lua o decizie fără îndrumare, de a gestiona un eșec fără să se blocheze și de a-și susține o poziție în fața celorlalți. Expertiza lor pornește de la o observație pe care sistemul de învățământ o ratează: autonomia nu se predă, se formează. Nu apare dintr-o lecție sau dintr-o notă, ci din experiența repetată de a alege singur și de a duce consecința până la capăt — un exercițiu care începe cu un deceniu înainte de primul interviu de angajare și care, făcut la timp, face diferența dintre un tânăr care așteaptă instrucțiuni și unul care știe să se orienteze singur.
Prin munca lor cu adolescenții, cei de la Open Tribe urmăresc să pregătească o generație nu pentru următorul examen, ci pentru momentul în care nu va mai exista o grilă de corectare — primul job, prima decizie grea, prima dată când răspunsul corect nu e dat de nimeni. (comunicat de presă)
