Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de joi, de la ora 10.00, până luni, la aceeaşi oră, aceasta vizând un val de căldură, temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic accentuat şi nopţi tropicale. În intervalul menţionat, un val de căldură se va extinde şi se va intensifica în cea mai mare parte a ţării. Vor fi temperaturi maxime deosebit de ridicate, ce se vor situa în general între 34 şi 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în vest şi în sud-vest. Va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU), pe arii extinse, va atinge şi va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Local, nopţile vor deveni tropicale, cu temperaturi minime în general de 20…23 de grade, cele mai mari valori urmând să se înregistreze în Dealurile de Vest (24…26 de grade).

Totodată, a fost emisă o avertizare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic, noapte tropicală, valabilă de joi, de la ora 10.00, până vineri, la aceeaşi oră. Astfel, joi, în Moldova, Maramureş, Muntenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Olteniei şi al Crişanei temperaturile maxime vor fi deosebit de ridicate şi se vor situa în general între 34 şi 37 de grade, pe arii extinse va fi caniculă, disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Local temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade şi vor caracteriza o noapte tropicală. (sursa: ANM)
