AcasăAdministratie64 proiecte PNRR derulate în Vrancea sunt încă nefinalizate

64 proiecte PNRR derulate în Vrancea sunt încă nefinalizate

Premierul Ilie Bolojan a organizat astăzi o videoconferință cu membri ai Guvernului, cu prefecții și reprezentanții serviciilor guvernamentale din teritoriu. Tema ședinței online: finalizarea și recepția proiectelor de investiții finanțate prin PNRR. Potrivit prefectului Liviu Macovei, în județul Vrancea, în acest moment, 64 de proiecte sunt încă nerecepționate. ”În următoarele două săptămâni este necesară o mobilizare susținută a tuturor instituțiilor și autorităților implicate, astfel încât lucrările finalizate să fie recepționate în termen. Recepția proiectelor presupune nu doar finalizarea lucrărilor, ci și îndeplinirea tuturor etapelor administrative necesare, inclusiv documentația finală și înscrierea în cartea funciară, acolo unde este cazul. Am solicitat instituțiilor implicate să trateze cu maximă responsabilitate această etapă. Obiectivul nostru este ca toate proiectele care pot fi finalizate și recepționate în termen să beneficieze de finanțarea PNRR. Nu ne permitem întârzieri care pot genera pierderi de fonduri europene pentru județul Vrancea”, a transmis prefectul Liviu Macovei. În următoarea perioadă, Instituția Prefectului – Județul Vrancea va monitoriza situația îndeaproape și va sprijini autoritățile locale pentru finalizarea în termen a proiectelor finanțate prin PNRR.
Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite