AcasăActualitateMulte incendii de vegetație în ultimele săptămâni / Avertismentul pompierilor

Multe incendii de vegetație în ultimele săptămâni / Avertismentul pompierilor

Luni după-amiază, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care s-a extins rapid în mai multe focare răspândite pe o suprafață cumulată de aproximativ 30 de hectare la vegetație uscată pe teritoriul comunei Vulturu, satul Hângulești. Pentru stingerea focarelor au acționat 2 echipaje cu 2 autospeciale de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. Datorită intervenției operative a pompierilor, incendiul a fost lichidat în limitele găsite.
Acesta nu este singura misiune a pompierilor pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată. În ultima săptămână au fost înregistrate 16 incendii de vegetație uscată, iar pe parcursul lunii iulie 2026 au fost gestionate 23 de astfel de intervenții pe teritoriul județului Vrancea.
Atragem atenția că arderea vegetației uscate reprezintă o amenințare la adresa siguranței cetățenilor. În condiții de temperaturi ridicate, umiditate scăzută și rafale de vânt, flăcările se pot extinde în doar câteva minute la locuințe, anexe gospodărești, fond forestier, culturi agricole. Fumul dens și schimbarea bruscă a direcției vântului pot surprinde persoanele aflate în zonă, ducând la intoxicații grave sau chiar la pierderi de vieți omenești Conform prevederilor legale, arderea miriștilor, stufărișului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă fără permis de lucru cu foc și fără acordul autorităților competente. De asemenea, este necesară respectarea următoarelor recomandări specifice: executarea arderii este permisă exclusiv în zile fără vânt; terenul se delimitează prin fâșii arate sau curățate de vegetație pe o lățime de minimum 5 metri, suprafața se segmentează în parcele de maximum 2-3 hectare și executarea arderii se efectuează numai în timpul zilei. La fața locului se asigură mijloace de primă intervenție (apă, măturilor de nuiele sau altor echipamente de primă intervenție) iar arderea trebuie supravegheată permanent, până la stingerea completă a jarului.

Totodată, Inspecția de Prevenire din cadrul ISU Vrancea reamintește măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor, fiind obligatorii:
– Asigurarea şi verificarea zilnică a instalaţiilor de stingere şi a rezervelor de substanţe stingătoare;
– Asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje care conţin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră;
– Verificarea utilajelor agricole folosite la recoltarea cerealelor păioase astfel încât să nu constituie surse de aprindere şi dotarea acestora cu mijloace de primă intervenţie;
– Restricționarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări care creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălziri excesive;
– Intensificarea activităţilor cu scop preventiv în zonele cu culturi agricole şi în locuri cu vegetaţie forestieră, mai ales cele frecventate pentru agrement;
– Respectarea normelor privind fumatul: nu fumați și nu aruncați țigări aprinse în zonele cu vegetație uscată;
– Este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt; locurile cu pericol de incendiu, în care se aplică această interdicţie, se stabilesc şi se marchează de persoanele în drept;
– Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităţilor, în zonele de agrement şi în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi;
– Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare;
– Prevenirea jocului copiilor cu focul în condiții şi în locuri în care se pot produce incendii, aceasta constituind o obligație a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea, educarea şi îngrijirea copiilor.

Nerespectarea acestor prevederi legale atrage sancţiuni contravenţionale asupra persoanelor găsite vinovate.
În caz de incendiu:
• Apelați imediat serviciul de urgență 112.
• Nu încercați să stingeți singuri focul dacă acesta este prea mare sau scapă de sub control.
• Evacuați zona și asigurați-vă că toți oamenii și animalele sunt în siguranță.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență̆ pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată, gratuit, din App Store și Google Play. (ISU Vrancea)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite