Luni, 10 august 2026, încep probele scrise ale examenului național de bacalaureat, sesiunea iulie – august 2026. Examenul debutează cu proba scrisă la Limba și literatura română, urmând ca marți, 11 august, să se desfășoare proba obligatorie a profilului. Miercuri, 12 august, candidații vor susține proba la alegere a profilului și a specializării. În județul Vrancea, s-au înscris 566 candidați la cea de-a doua sesiune a examenului național de bacalaureat, din care 388 de candidați din promoția curentă și 178 din promoțiile anterioare, aceștia fiind repartizați în două centre de examen.
Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Candidații care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut pentru rezolvarea subiectelor pot părăsi centrul de examen cel mai devreme după o oră și jumătate de la distribuirea subiectelor în săli. Toate sălile de examen sunt dotate cu camere funcționale de supraveghere audio-video.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la matematică și geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.
Candidaților la examenul de bacalaureat le este interzis să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat. Candidații care refuză depozitarea obiectelor menționate, nu sunt primiți în examen. De asemenea, se interzice candidaților să aibă asupra lor în sălile de examen orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați sau telefoane mobile, căști audio, dispozitive tip IoT, precum și orice alte mijloace electronice de calcul sau de comunicare/care permit conectarea la internet/la rețele de socializare, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicarea cu alți candidați/asistenți din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul. Încălcarea regulilor de către candidați este considerată tentativă de fraudă și atrage după sine eliminarea din examen, cu interdicția de a participa la probele următoare și la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
Afișarea primelor rezultate în centrele de examen și pe site-ul www.bacalaureat.edu.ro este prevăzută pentru data de 18 august 2026 (până la ora 12:00). (sursa: ISJ Vrancea)
