AcasăStiri InterneȘoferul care a ieșit cu mașina în decor era în stare de...

Șoferul care a ieșit cu mașina în decor era în stare de inconștiență / Ambulanța și descarcerarea au ajuns la fața locului

Astăzi, 31 iulie 2026, la ora 08:12, Dispeceratul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea a fost alertat, prin numărul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier deosebit de grav la Tișița. Din primele informații un autoturism a pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă. Din cauza violenței impactului și a existenței unei persoane blocate în autoturism, a fost alertat modulul de descarcerare SMURD. Pentru asigurarea asistenței medicale avansate, echipajul SMURD a solicitat în sprijin o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea.
La locul intervenției, s- deplasat un echipaj medical de la substația Mărășești. În urma evaluării medicale, bărbatul era în stare de inconștiență și prezenta:
– traumatism cranio-cerebral acut deschis;
– fractură la nivelul membrului inferior stâng;
-traumatism toracic. sever.
După aplicarea manevrelor de stabilizare și acordarea primului ajutor calificat, victima a fost transportată urgență la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani pentru investigații medicale amănunțite și tratament de specialitate. (Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite