Activitatea parlamentară din aceste zile a demonstrat că dialogul, responsabilitatea și implicarea constantă în procesul legislativ pot genera soluții concrete pentru problemele cu care se confruntă românii. În comisiile din Camera Deputaților si Senat au fost adoptate mai multe proiecte legislative importante, între care și amendamentul inițiat de colegii mei privind deblocarea ocupării posturilor din spitale. Este o măsură necesară pentru consolidarea sistemului medical și pentru îmbunătățirea accesului pacienților la servicii medicale de calitate. În același timp, îmi reafirm angajamentul exprimat încă de la începutul mandatului: voi susține întotdeauna măsuri care respectă munca și demnitatea cadrelor medicale și nu voi vota diminuări salariale în sistemul bugetar.
Tot în această perioadă, Comisia pentru buget a Senatului a adoptat în unanimitate proiectul de lege inițiat de colegul meu, fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, prin care statul va avea la dispoziție un mecanism clar de intervenție în situații de criză pe piața energiei și a carburanților, inclusiv prin reducerea graduală a accizelor. Ulterior, proiectul a fost adoptat și de plenul Senatului. „Dincolo de dezbaterea politică, ceea ce contează este capacitatea Parlamentului de a construi soluții. Atunci când interesul public devine obiectivul comun, consensul nu mai este o excepție, ci expresia maturității democratice”, a declarat senatorul PSD Vrancea, Cătălin Graur.
Senatorul subliniază că activitatea parlamentară nu se rezumă la exprimarea unor poziții publice, ci presupune participare activă la dezbateri, analizarea proiectelor legislative și a amendamentelor, dialog între comisii și asumarea votului asupra fiecărei decizii importante. „Legile nu se nasc din declarații, ci din muncă parlamentară, din dialog și din prezență acolo unde se iau deciziile. Fiecare ședință de comisie și fiecare vot reprezintă o responsabilitate față de cetățenii pe care îi reprezentăm”, a afirmat Cătălin Graur.
În opinia senatorului vrâncean, rezultatele acestei săptămâni confirmă că există proiecte în jurul cărora pot fi construite majorități largi atunci când acestea răspund unor nevoi reale ale societății. „România are nevoie de mai puțină confruntare și de mai multă construcție instituțională. Cetățenii așteaptă soluții, iar datoria noastră este să le oferim prin dialog, profesionalism și responsabilitate. Prezența în Parlament nu este doar o obligație constituțională, ci și expresia respectului față de mandatul primit de la cetățeni și față de fiecare decizie care le poate influența viața.”
