AcasăStiri InterneStimulente financiare pentru elevii cu media 10 la examenele naționale, propuse de...

Stimulente financiare pentru elevii cu media 10 la examenele naționale, propuse de Ministerul Educației

Pe site-ul Misterului Educaţiei și Cercetării se află în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind acordarea unor stimulente financiare absolvenţilor care au obţinut media 10 la evaluarea naţională şi, respectiv, la examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2026. Ministerul propune ca absolvenţii de gimnaziu care au încheiat evaluarea naţională cu media 10 să beneficieze de o primă de câte 2.000 de lei, iar absolvenţii de liceu care au obţinut media generală 10 la prima sesiune a examenului de bacalaureat, inclusiv în sesiunea specială, să beneficieze de câte 5.000 de lei. Într-un medaj publicat pe Facebook, Ministerul Educaţiei și Cercetării a transmis că stimulentele financiare au ca scop recompensarea performanţei şcolare obţinute la examenele naţionale.

În urma centralizării datelor oficiale, 100 de tineri au obținut media maximă la examenele naționale din acest an: 93 de absolvenţi de liceu au încheiat examenul de bacalaureat cu media 10 – 70 au promovat examenul în sesiunea din iunie, un candidat a obţinut media maximă în sesiunea specială, iar alţi 22 au înregistrat aceeaşi performanţă la examenul de bacalaureat german; 7 absolvenți de clasa a opta au obținut media 10 La evaluarea naţională din acest an.

Reamintim că, în acest an, în Vrancea s-au înregistrat doar două medii de 10. Ambele au fost obținute de absolvenții de liceu, la examenul național de bacalaureat: un absolvent de la Liceul Teoretic ”Ioan Slavici” din Panciu și unul de la Colegiul Național ”Unirea” din Focșani. Nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre de Guvern este pe site-ul MEC.

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite