AcasăSocietateAbsolvenții promoției 2026 se pot înregistra la AJOFM Vrancea

Absolvenții promoției 2026 se pot înregistra la AJOFM Vrancea

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vrancea (AJOFM Vrancea) informează absolvenții instituțiilor de învățământ din promoția 2026 că se pot înregistra în evidența agenției 𝐢̂𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐦𝐞𝐧 𝐝𝐞 𝟔𝟎 𝐝𝐞 𝐳𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐚𝐛𝐬𝐨𝐥𝐯𝐢𝐫𝐞, pentru a beneficia de servicii și facilități menite să sprijine integrarea lor pe piața muncii.

Înregistrarea în baza de date a AJOFM Vrancea oferă absolvenților acces la servicii gratuite de informare și consiliere profesională, medierea muncii, cursuri de formare profesională, precum și la alte măsuri active de stimulare a ocupării forței de muncă, puse la dispoziție de instituție.

De asemenea, absolvenții care nu reușesc să se angajeze în termen de 60 de zile de la finalizarea studiilor pot beneficia, în condițiile legii, de indemnizație de șomaj pentru o perioadă de 6 luni.

Totodată, legislația prevede o serie de stimulente financiare pentru absolvenții care se angajează, printre care:

prima de stabilitate, acordată absolvenților care se angajează pentru prima dată cu contract de muncă pe durată nedeterminată și normă întreagă, în valoare de 1.000 lei/lună în primul an și 1.250 lei/lună în al doilea an;

prima de inserție, acordată absolvenților care se înregistrează la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și se angajează în termen de 60 de zile de la absolvire, în cuantum de 3 ori valoarea indicatorului social de referință (ISR).

Pentru înregistrare, absolvenții trebuie să prezinte următoarele documente:

actul de identitate;

actele de studii sau adeverința de absolvire;

declarație pe proprie răspundere privind starea de sănătate.

Absolvenții din județul Vrancea se pot înscrie în evidența punctelor de lucru ale AJOFM Vrancea din localitatea de domiciliu sau reședință, unde pot primi sprijin și îndrumare în vederea identificării unui loc de muncă potrivit pregătirii și intereselor profesionale.

Prin aceste măsuri, AJOFM Vrancea își propune să faciliteze tranziția tinerilor de la sistemul de educație către piața muncii, oferindu-le suportul necesar pentru integrarea profesională și dezvoltarea unei cariere stabile. (Sursa: AJOFM Vrancea)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite