AcasăComuna meaSOVEJAConstructorul DN 2L Soveja-Lepșa (Coașa), despre dificultățile și complexitatea lucrărilor

Constructorul DN 2L Soveja-Lepșa (Coașa), despre dificultățile și complexitatea lucrărilor

Directorul general adjunct al companiei gălățene Citadina 98 S.A., Dorin Constantin Duduță, a acordat un interviu publicației de specialitate Economedia. În cadrul interviului, reprezentantul companiei a vorbit despre dificultățile lucrărilor la una dintre cele mai importante investiții realizate: DN 2L Soveja – Lepșa (Coașa). Dorin Duduță a vorbit despre specificul reliefului, despre complexitatea unor lucrări, despre importanța acestui drum ș.a. ”DN2L este un drum de coastă care urmărește versanții munților Vrancei și are în general un profil transversal mixt (debleu pe o parte și rambleu pe cealaltă parte). Localnicii îl numesc „drumul Coasei”. A fost una dintre cele mai dificile componente ale proiectului. Fundațiile în teren dificil, accesul utilajelor de mari dimensiuni, în special al instalațiilor pentru execuția piloților forați, și siguranța echipelor de muncitori au fost provocări permanente. Fiecare viaduct a fost practic un proiect separat, necesitând adaptarea la condițiile din teren. (…) Au fost proiectate și construite ziduri de sprijin de debleu sau rambleu, ancorate sau pe piloți forați, gabioane, drenuri de captare și dirijare a apelor subterane, rigole ranforsate. În astfel de zone, controlul apei este esențial pentru stabilitatea întregii structuri. Stratul de uzură așezat pe acest drum este unul deosebit, utilizând o rețetă de mixtură asfaltică cu bitum modificat cu polimeri, care prezintă numeroase avantaje față de o mixtură clasică.”, a explicat reprezentantul Citadina pentru Economedia.

Coașa are puțin peste 16 kilometri lungime. Este un drum important pentru zona de munte a județului Vrancea, pentru agroturism, pentru iubitorii de natură, pentru dezvoltarea locală etc. Acest sector de drum face legătura dintre zona Soveja – Valea Șușiței și DN 2D – zona turistică Lepșa-Greșu. Interviul integral acordat de directorul general adjunct al companiei care a executat proiectul de reabilitare și modernizare a drumului Soveja – Lepșa îl puteți citi pe economedia.ro.

oferta edmond nicolau

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite