Se amână proba scrisă la bacalaureat. Marți, 30 iunie, ar fi trebuit să se susțină a doua probă scrisă la examenul maturității. Însă, din cauza caniculei, Ministerul Educației a decis să amâne cu o zi susținerea acestei probe. Astfel, proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie. ”Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie. Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat. Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie. Ordinul de ministru urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.”, se menționează în comunicatul MEC.
ULTIMA ORĂ Proba a doua de la bacalaureat, amânată din cauza caniculei
0
791
Știri din aceeași categorie
- Advertisment -
