În perioada 15–20 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au desfășurat acțiuni preventiv-reactive, cu efective mărite, pe raza localităților Vidra, Valea Sării, Năruja, Nistorești, Paltin, Spulber, Nereju, Adjud, Homocea și Mărășești, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și pentru verificarea respectării prevederilor legale privind circulația, depozitarea și prelucrarea materialelor lemnoase. Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al Județului Vrancea, Gărzii Forestiere Focșani, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vrancea și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Vrancea.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 372 de persoane, au verificat 184 de autovehicule, dintre care 38 transportau material lemnos, și au efectuat controale la 125 de obiective și operatori economici, respectiv unități economice, instalații de debitat și depozite de material lemnos. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 110 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 80.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor legislației rutiere, silvice, de ordine publică și ale altor acte normative. Totodată, a fost confiscată cantitatea de 240,50 metri cubi de material lemnos, în valoare de 23.695 de lei, și au fost indisponibilizate bunuri în valoare de 528 de lei. Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 2 permise de conducere și au retras 13 certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost efectuate 97 de testări cu aparatul etilotest și 4 testări cu aparatul drugtest, în vederea depistării conducătorilor auto care aleg să conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. În cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii au constatat o infracțiune prevăzută de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor 82 de articole vestimentare.
Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea va continua organizarea și desfășurarea unor astfel de acțiuni, pentru protejarea vieții, integrității și patrimoniului cetățenilor, precum și pentru asigurarea respectării legislației în vigoare. (IPJ Vrancea)



