AcasăActualitateCămașa tradițională românească, în concurs / Copiii și tinerii, așteptați la ”Ia...

Cămașa tradițională românească, în concurs / Copiii și tinerii, așteptați la ”Ia de aur”

Primăria Municipiului Focșani, prin Teatrul „Maior Gh. Pastia”, în parteneriat cu Academia IO Models, organizează un concurs național de frumusețe și tradiție românească. Evenimentul este dedicat cămășii tradiționale și poartă un nume pe măsură: Ia de aur. Sunt așteptați să se înscrie copii și tineri, care să se prezinte cu cămașa tradițională. Vor fi apreciate frumusețea costumului tradițional românesc, eleganța, atitudinea și grația participanților. Castingul pentru selectarea concurenților va avea loc vineri, 19 iunie 2026, începând cu ora 10:00, la Sala Balada.
Concursul va fi pe mai multe categorii de vârstă: 4–8 ani; 9–15 ani; 16–28 ani. Membrii juriului vor evalua atât frumusețea și autenticitatea iei românești, cât și modul în care aceasta este prezentată prin atitudine, expresivitate și eleganță. Pentru participarea la casting este necesară doar prezența fizică. Nu este nevoie de costum popular, ie națională sau ținută specială în ziua selecției. Totuși, participanții selectați trebuie să dețină o ie sau un costum tradițional pentru evenimentul final din 21 iunie 2026. Persoanele selectate vor urca pe scenă și vor defila în costume tradiționale în cadrul concursului național de frumusețe și tradiție românească „Ia de Aur”, care va avea loc duminică, 21 iunie 2026, ora 18:00, în Piațeta Teatrului „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani.
La finalul concursului, pentru fiecare categorie de vârstă va fi acordat Marele Premiu, constând în participarea la Milano Fashion Week 2027, cu transport și cazare asigurate. Vor fi oferite și câte două premii speciale pe categorie, invitații la “Moldova The Most Fashion Days“, Chișinău 2027. Relații suplimentare puteți obține la numărul de telefon 0741884886. (sursa: Primăria Focșani)
Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite