La data de 8 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Focșani, pe numele unui tânăr, de 20 de ani, din municipiu. Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse de 2 ani și 2 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
Totodată, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Golești au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Movilița. Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Adjud. Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Cele trei persoane, au fost încarcerate în Penitenciarul Focșani, în vederea executării pedepsei. (IPJ Vrancea)
