Tribunalul Vrancea a realizat o analiză a activităţii de judecată derulată de Judecătoria
Focşani în primul semestru al acestui an. Datele au relevat următoarele că în prezent, un judecător are pe stoc (în lucru), în medie, aproximativ 1300 dosare. Datele furnizate în cursul anului 2025 relevă o încărcătura medie pe judecător de circa 1800 dosare, ceea ce arată o scădere a stocului de dosare, în acest an, cu aproximativ 500 de cauze.
Aceste date situează Judecătoria Focşani printre instanţele cu cea mai mare încărcătură/judecător din ţară (încărcătura medie pe judecător la nivel naţional, raportat la volumul de activitate, a fost,
în anul 2025, de 1478,9 dosare).
Până la data de 20 mai 2025, la această instanţă au fost înregistrate aproximativ 10.500 dosare noi şi
au fost soluţionate circa 11.375 cauze. Aşadar, indicele de operativitate (adică raportul dintre dosarele finalizate în perioada de referință și dosarele nou intrate în aceeași perioadă) este de
108,3%.
Conducerea Tribunalului Vrancea felicită judecătorii acestei instanţe pentru efortul depus în
soluţionarea dosarelor aflate pe rol şi pentru preocuparea pentru înfaptuirea activităţii la un înalt
nivel calitativ. Totodată, apreciem că măsurile de eficientizare propuse de Consiliul Superior al
Magistraturii vor avea un impact pozitiv asupra activităţii şi asupra apărării intereselor cetăţenilor. (Sursa: Tribunalul Vrancea)
Judecătorii vrânceni spun că au printre cele mai multe dosare de soluționat din țară
- Advertisment -
