Ieri, 14 mai 2026, Tribunalul Vrancea, sub coordonarea preşedintelui instanței – judecător Dinu Jelea şi a vicepreşedintelui – judecător Iolanda Bejenaru, în colaborare cu Asociaţia Legal Community – preşedinte Av. Ramona Roman, Judecătoria Focşani, Baroul Vrancea, DIICOT Vrancea, IPJ Vrancea, Penitenciarul Focşani, ISJ Vrancea şi DGASPC Vrancea, a organizat evenimentul intitulat LEVEL UP EDUCAŢIE JURIDICĂ: greșeli, responsabilități, limite. Într-o atmosferă plăcută și cu o audiență numeroasă, acţiunea a urmărit, printr-o abordare multidisciplinară, informarea tinerei generații despre drepturi şi cum pot fi acestea exercitate şi apărate, despre obligaţii, limite şi responsabilităţi, precum şi despre consecinţele comportamentelor lor în diferite medii.
Beneficiarii evenimentului au fost, în principal, tineri de la Colegiul Național “Al. I. Cuza” Focșani, Colegiul Național Pedagogic “Spiru Haret” Focșani şi Liceul de Arte „Gh. Tattarescu” Focşani, coordonaţi de prof. Mihaela Oprea, prof. Elena Miron, prof. Nicoleta Stanciu, prof. Daniela Ciolpan şi prof. Corina Voinea. Temele de discuţie propuse, grupate pe materii – civilă şi penală – au fost susţinute de judecător Daniela Galu, judecător Mirela Bucur, judecător Mirela Diţă, judecător Georgiana Zar,
judecător Cătălin Huci – din partea Tribunalului Vrancea, judecător Crina Lăcrămioara Stancu din
partea Judecătoriei Focşani, procuror şef al DIICOT – Biroul teritorial Vrancea, Liviu–Georgian
Oprişan, decanul Baroului Vrancea – Av. Gabriel Nicolae, Av. Ramona Roman, prof. univ. Flavia
Mălureanu din partea Asociaţiei Legal Community, inspector şcolar general – prof. dr. Livia-Silvia Marcu, inspector principal Simona Caba, subcomisar Paula Enache – din partea IPJ Vrancea, comisar Olivia Gheba – Penitenciarul Focşani, șef SIRU, din cadrul DGASPC, Anca Candrea.
Evenimentul a fost apreciat pozitiv deopotrivă de către beneficiari şi colaboratori. Importanţa temelor abordate în formarea tinerei generaţii şi în dezvoltarea unei culturi juridice solide reprezintă obiective care vor fi urmărite în continuare atât de Tribunalul Vrancea, cât şi de către celelalte instituţii participante la eveniment. (sursa: Tribunalul Vrancea)



