După o ședință tensionată, de circa 4 ore și jumătate, conducerea extinsă a PNL a adoptat o rezoluție cu mai multe puncte, după ce Parlamentul a adoptat moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR. Unii lideri PNL au contestat activitatea lui Ilie Bolojan ca prim-ministru și președinte de partid, deși până acum votaseră în unanimitate deciziile partidului. Deocamdată, deciziile PNL se înscriu în linia trasată de Ilie Bolojan: PNL nu mai colaborează cu PSD la guvernare, PNL ar putea trece în opoziție și va constitui o alternativă politică pentru modernizarea României. De menționat că, la declarațiile de presă de după ședință, au lipsit principalii contestatarii lui Ilie Bolojan din PNL: prim-vicepreședinții Cătălin Predoiu, Nicoleta Pauliuc și Adrian Veștea, președinții de CJ-uri Hubert Thuma și Toma Petcu, europarlamentarul Rareș Bogdan, deputații Lucian Bode și Alina Gorghiu.
”A fost o dezbatere lungă. Au fost discuții legate de traiectoria PNL, despre ce trebuie să facem mai departe pentru România și pentru cetățenii ei. Prin decizia de astăzi, Partidul Național Liberal confirmă că este un partid cu demnitate, un partid care va lucra în anii următori pentru a construi un pol de modernizare și a contribui la România modernă, la o Românie fără privilegii, fără sinecuri, la un stat care creează condiții de prosperitate pentru cetățenii țării noastre.”, a spus președintele PNL, Ilie Bolojan. Ulterior, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a dat citire rezoluției Biroului Politic Național al PNL, adoptată cu 50 de voturi pentru și 4 abțineri:
„Având în vedere rezultatul votului exprimat în Parlamentul României asupra moțiunii inițiate de Partidul Social Democrat (PSD) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), prin care s-a creat, de facto, o nouă majoritate parlamentară, Partidul Național Liberal (PNL), în acord cu deciziile statutare adoptate anterior ca răspuns la criza politică declanșată de PSD, adoptă prezenta decizie:
- Clarificarea responsabilității politice
Criza politică a fost generată de PSD prin boicotarea sistematică a Programului de guvernare la negocierea și adoptarea căruia a participat în mod direct. Reformele asumate prin acest program de către toate partidele care l-au adoptat au fost întârziate sau compromise de liderii social-democrați. PSD este astfel responsabil pentru agravarea crizei politice, care a culminat cu inițierea și votarea moțiunii de cenzură. Prin asocierea la inițierea și votarea moțiunii de cenzură, AUR partajează responsabilitatea politică, în egală măsură, cu PSD. Partidele care au creat criza politică au datoria să-și asume consecințele.
2. Asumarea guvernării de către nouă majoritate creată de PSD
PSD a acționat pentru destrămarea coaliției de guvernare formate anul trecut, iar apoi, împreună cu AUR, a creat majoritatea parlamentară pentru inițierea și adoptarea moțiunii de cenzură și demiterea Guvernului. În consecință, ar trebui ca PSD să-și asume guvernarea și să nu fugă de răspundere, așa cum a făcut în ultimele luni.
În condițiile în care PSD nu și-a respectat angajamentele asumate, nici partenerii de coaliție, și a acționat în mod iresponsabil în acest context dificil pentru România, nu mai este un partener credibil pentru PNL în procesul de formare a unui nou guvern.
3. Poziția PNL în actualul context politic
În acest nou context politic, PNL își menține deciziile adoptate de forurile statutare și de grupurile parlamentare și va rămâne în opoziție, exercitând un rol activ, responsabil și constructiv, în interesul cetățenilor și al stabilității economice.
4. Angajamentele PNL
PNL își reafirmă angajamentele, pe care le va susține și în opoziție cu toate mijloacele parlamentare în perioada următoare:
- finalizarea obiectivelor din PNRR și adoptarea legislației pentru îndeplinirea jaloanelor;
- susținerea programului de relansare economică;
- Programul SAFE;
- procesul de aderare la OECD;
- menținerea echilibrelor bugetare.”
