Președintele României, Nicușor Dan, a avut o primă reacție după ce Parlamentul a adoptat moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Bolojan. Președintele a susținut o declarație de presă, fără alte comentarii (răspunsuri la eventuale întrebări din partea presei). Nicușor Dan a făcut apel la calm și a anunțat aceleași chestiuni pe care le-a prezentat în ultimele două săptămâni: există un consens pentru direcția pro-occidentală a României, pentru aderarea la OCDE, pentru țintele de deficit, pentru programele SAFE și PNRR ș.a. Președintele a anunțat că va face consultări cu partidele, mai întâi informale, apoi oficiale, pentru formarea unui nou executiv ”pro-occidental”. Nicușor Dan consideră că alegerile anticipate sunt un scenariu „exclus”. Mai jos, declarația integrală a președintelui:
”Guvernul a fost demis azi de Parlament. Nu e un moment fericit în nicio democrație. Este însă o decizie democratică a Parlamentului.
Invit la calm. România e un stat stabil, instituțiile statului funcționează și România are o direcție pe care și-o urmează. Există consens al partidelor pro-occidentale pe direcțiile mari ale României. Există consens pe direcția pro-occidentală. Există consens pe aderarea la OCDE. Există consens pe execuția bugetului pe 2026, deci pe ținta de buget pe 2026 și pe țintele de buget pe anii următori. Există consens pe programele SAFE și PNRR. Există consens pe etapele următoare din aceste programe. 31 mai -încheierea contractelor pe SAFE, 31 mai – ultimele ajustări pe proiectele pe PNRR și 31 august – finalizarea PNRR. Și vă aduc aminte că, chiar dacă procedurile pentru moțiunea de cenzură începuseră, săptămâna trecută, Parlamentul a votat investiții de 9 miliarde în programul SAFE, ca dovadă a acestui consens.
Începem negocierile pentru formarea unui nou guvern. Voi începe cu consultări informale, și, când opțiunile se vor cristaliza, vom face consultările formale. Înțeleg așteptările românilor legate de funcționarea statului și mai ales de corupție. Înțeleg așteptările românilor legate de viața de zi cu zi. Și o să le am, evident, în vedere în discuțiile pe care o să le am cu partidele pentru formarea unui nou guvern.
Vom avea un nou guvern într-un termen rezonabil. Exclud, deci, scenariul alegerilor anticipate. Și subliniez: la capătul acestor proceduri vom avea un guvern pro-occidental. Cu calm vom trece prin asta.”
