AcasăStiri InterneMotocicliștii, în vizorul polițiștilor rutieri în cursul lunii mai

Motocicliștii, în vizorul polițiștilor rutieri în cursul lunii mai

În perioada 1–31 mai 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea desfășoară activități pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul conducătorilor de motociclete, în cadrul demersurilor de prevenire a accidentelor de circulație și de creștere a siguranței rutiere. Acțiunea are ca principal obiectiv prevenirea și combaterea principalelor comportamente rutiere periculoase asociate conducerii motocicletelor, în special a celor generate de nerespectarea regimului legal de viteză, efectuarea de manevre neregulamentare, conducerea agresivă, precum și consumul de alcool sau substanțe psihoactive.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii vor verifica deținerea permisului de conducere corespunzător categoriei vehiculului, respectarea condițiilor tehnice de circulație ale motocicletelor și utilizarea echipamentului de protecție obligatoriu. De asemenea, vor fi efectuate testări privind consumul de alcool sau substanțe psihoactive, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea recomandă conducătorilor de motociclete să adopte un comportament responsabil în trafic, să respecte cu strictețe normele rutiere și să circule cu prudență sporită, adaptând permanent viteza la condițiile de drum și trafic. Totodată, purtarea echipamentului de protecție omologat și evitarea conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive constituie măsuri esențiale pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere. În cadrul activităților vor fi distribuite materiale preventiv-educative și va fi promovată conduita preventivă și defensivă în trafic. (IPJ Vrancea)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite