Emoții trăite ieri la scară mondială. După primul meci eram deja pe locul 2, iar după cel în care am reușit un record mondial cu o echipă din SUA, trecusem pe 1. Poziția s-a tot schimbat si, înainte de ultimul meci, eram pe 3. „Trebuie să luăm 6” îi spune Raul, liderul echipei, lui Rami, driverul nostru. „6 luăm” (dincolo de puncte, echipa trebuie să ia în joc niște puncte bonus, 6 e maxim și e exrem de dificil). Echipa se îmbrățișează. Se alătură Irina, human player pe teren și Rareș, care e coach. Toți 4 se duc spre teren cu robotul, atent așezat în cutie si căruțul în care au baterii și diverse alte lucruri pentru urgențe. 2 membri ai echipei rămân la stand, care e permanent asaltat de vizitatori, alte echipè, jurați, oameni veniti din curiozitate. Restul echipei merge la galerie. Avem întăriri. Cei mici de la Lego Land, care tocmai și-au terminat jurizarea, și o familie din Houston. Carmen Armstrong , o fostă elevă cu soțul ei, care e american, și cei doi copii. Au adus daruri personalizate fiecărui copil din echipă si au stat în tribune la toate meciurile. Mâine, o altă fostă elevă care trăiește în Houston se va alătura galeriei.
Bucuria noastră a devenit bucuria tuturor. Bucuroși și că celelalte echipe românesti sunt în topul competiției si zămbim mereu unii la altii când ne intălnim pe holuri, purtând toti cu mare mândrie steagul national. „Romania? Wow!” Așa încep toate conversațiile la stand. La finalul zilei, o mare de copii din alte echipe venite să se fotografieze cu noi, ne admiră iile în care ne-am îmbrăcat azi sau vor să schimbe tricouri. Să fii român la Campionatul Mondial de la Houston îți aduce admirația tuturor și asta n-am mai simțit demult. Hai, România! (prof. Gabriel Obodariu, mentor AICitizens – CN Cuza Focșani)
