Luna mai este luna lui … Ion Dichiseanu, la Adjud. Se apropie o nouă ediție, a cincea, a Festivalului de Teatru, Film și Muzică ”Ion Dichiseanu”, ce se desfășoară la Adjud, orașul natal al marelui actor. ”De cinci ani, spunem împreună aceeași poveste despre artă, emoție și neuitare. Festivalul revine la Adjud pentru ediția a V-a și ne aduce din nou împreună, prin teatru, film și muzică. Cinci ediții în care am învățat că arta ne apropie, ne emoționează și ne rămâne. (…) Ne vom regăsi din nou, atât în sala de spectacole, cât și în aer liber, în fața Casei de Cultură, sub cerul care ne-a fost martor atâtor seri frumoase. Poate cu aceleași zâmbete, poate cu unele noi, dar cu aceeași bucurie de a fi împreună. Pentru că, de fiecare dată, cultura nu doar ne aduce împreună, ci ne amintește cine suntem, cu adevărat. Iar numele lui 𝐈𝐨𝐧 𝐃𝐢𝐜𝐡𝐢𝐬𝐞𝐚𝐧𝐮 rămâne aici, ca o amintire vie și o inspirație pentru fiecare întâlnire.”, au transmis inițiatorii festivalului. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Adjud, în parteneriat cu Asociația ARTIS, cu UCIN și cu familia lui Ion Dichiseanu. Festivalul se va desfășura în perioada 22-24 mai a.c.
Se apropie Festivalul de Teatru, Film și Muzică „Ion Dichiseanu”
0
118
Știri din aceeași categorie
- Advertisment -
