AcasăStiri InterneMăsuri de ordine și siguranță dispuse de IPJ Vrancea cu ocazia minivacanței...

Măsuri de ordine și siguranță dispuse de IPJ Vrancea cu ocazia minivacanței de 1 Mai

Menţinerea ordinii şi liniştii publice reprezintă principalul obiectiv al poliției vrâncene, astfel încât cetățenii să fie în siguranţă şi să petreacă minivacanța de 1 Mai într-un climat optim. În acest context, efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea vor fi pregătite să intervină operativ în sprijinul populației, atât în situații de urgență, cât și pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională sau penală.

În această perioadă, în județul Vrancea, zilnic, vor fi angrenați, în medie, peste 150 de polițiști, care vor acționa în sistem integrat pe principalele artere de circulație, în zonele de agrement, în stațiunile turistice, precum și în punctele identificate cu risc rutier ridicat, în special în perioadele cu trafic intens. Dispozitivele de poliție rutieră vor avea ca atribuții principale dirijarea și fluidizarea traficului, precum și monitorizarea respectării regimului legal de viteză, prin utilizarea mijloacelor tehnice omologate, fixe și mobile. În acest sens, peste 20 de polițiști rutieri vor fi prezenți zilnic pe drumurile publice pentru prevenirea evenimentelor rutiere și pentru sprijinirea participanților la trafic. Scopul principal al acestor măsuri este de a încuraja o conduită responsabilă în trafic și de a preveni producerea accidentelor rutiere.

Pentru evitarea incidentelor nedorite, recomandăm cetățenilor să adopte un comportament preventiv, să își asigure locuințele la plecare și să manifeste atenție sporită asupra bunurilor personale, în special în zonele aglomerate. În cazul în care plecați de la domiciliu, evitați să vă anunțați plecarea de acasă, mai ales prin postări pe site-urile de socializare. Conducătorii auto sunt sfătuiți să planifice deplasările pe distanțe lungi cu opriri regulate pentru odihnă, să respecte normele rutiere și să manifeste prudență în trafic, evitând manevrele riscante, în special depășirile în condiții de aglomerație. Dacă sunteţi martorii săvârşirii unor fapte antisociale, nu ezitaţi să solicitaţi sprijinul celui mai apropiat echipaj de poliţie ori să apelaţi numărul unic de urgenţă 112! (IPJ Vrancea)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite