AcasăPoliticaPNL propune un moratoriu în Parlament pentru ca România să nu piardă...

PNL propune un moratoriu în Parlament pentru ca România să nu piardă investițiile din fonduri europene / Liberalii nu mai vor guvernare cu PSD

Astăzi a avut loc o ședință extinsă a conducerii Partidului Național Liberal, cu parlamentari, primari, președinți de consilii județene și lideri din teritoriu. Liberalii au discutat despre contextul politic complicat în care se află România și guvernarea, după ce PSD a decis retragerea sprijinului politic prim-ministrului Ilie Bolojan. PSD a anunțat că își va retrage miniștrii din Executiv dacă premierul Ilie Bolojan nu demisionează din funcție. După ședința de astăzi, președintele PNL a susținut o conferință de presă, în care a explicat deciziile și acțiunile partidului și ale Guvernului în perioada următoarea. Direcțiile principale ale Guvernului Bolojan sunt respectarea acordurilor și termenelor pentru atragerea fondurilor europene, menținerea stabilității și a deficitului bugetar. Iată o parte din declarațiile premierului Ilie Bolojan:

– Vom inițiat discuții cu grupurile politice care susțin actualul guvern în zilele următoare – USR, UDMR și minorități – pentru a vedea cum poate funcționa un guvern minoritar. Am propus un moratoriu parlamentar pentru ca indiferent de culoarea politică România să nu piardă sumele importante și să putem finanța aceste lucruri. Este important să menținem echilibrele bugetare.

– Din punct de vedere politic, acum o lună am adoptat o decizie prin care văzând pașii și ceea ce făcea PSD am solicitat acestuia și am făcut un apel la rațiune pentru a menține o stabilitate guvernamentală în coaliție. PSD a declanșat o criză în mod iresponsabil. Am avertizat atunci că dacă se va declanșa o criză politică, PNL nu va mai face coaliție cu PSD. Această decizie a fost revalidată astăzi. Decizia PNL este să nu mai facă o coaliție cu PSD. Aici e vorba de a ne rupe de un anumit fel de a face politică, unul defavorabil pentru România. PNL înțelege că acest mod de a face politică pentru sinecuriști nu e în interesul României.

– Nu am inițiat discuții cu AUR. Mandatul de negociere e cu partidele din coaliție. Dar moratoriul pentru accesarea fondurilor europene trebuie discutat cu toate grupurile parlamentare pentru că interesul României nu are culoare politică.

– Suntem în situația în care PSD a declanșat o criză neținând cont de situația României. Azi nu cred că poate spune cineva cu exactitate cum va arăta situația peste 2-3 luni. În condițiile în care miniștrii PSD demisionează, colegii titulari la alte portofolii vor prelua ministerele rămase. PNL își va decide politicile. Dar cred că am înțeles cât se poate de clar că, dacă vrem să rămânem un partid relevant în slujba cetățenilor, trebuie să respectăm anumite direcții. Cu toate că am făcut reforme cu frâna de mână trasă, totuși am echilibrat financiar România. Dar asta nu e suficient, riscăm ca ceea ce am câștigat să fie anulat printr-un comportament iresponsabil.

– (despre numirea unui premier tehnocrat) Pot fi orice fel de ipoteze. Dacă un guvern nu mai are susținere parlamentară, cu premieri nominalizați de președinte. Cu experiența mea din administrație, cu tenacitatea de a trece peste obstacole – vedeți pensiile speciale – nu e ușor să administrezi coaliții complicate. Dacă nu ai o experiență politică mare, riscul să nu reușești e mare. Dar nu există o rețetă generală, ține de persoane, de partide. Dacă bugetul e folosit ca pușculiță, nu mai poate fi acceptat. PSD trebuie să renunțe la aceste apucături.

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu