AcasăStiri InterneFOTO Ziua Jandarmeriei, la Focșani, cu prezentări, demonstrații, voie...

FOTO Ziua Jandarmeriei, la Focșani, cu prezentări, demonstrații, voie bună, avansări în grad

Vineri, în Piața Unirii din municipiul Focșani, am sărbătorit împreună împlinirea a 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Evenimentul s-a bucurat de o prezență numeroasă, iar cei mai încântați au fost, fără îndoială, copiii, care au avut ocazia să descopere îndeaproape o parte din activitatea noastră. Aceștia au putut vizita atelierele cu tehnica și echipamentele din dotarea Jandarmeriei Vrancea, au admirat autospecialele și s-au bucurat de surprizele pregătite special pentru ei: tiroliană, cabină foto, baloane, bomboane, muzică și multă voie bună.

Tot vineri, la Sala Balada, a avut loc festivitatea de înaintare în grad, înaintea expirării stagiului minim, pentru 3 ofițeri și 6 subofițeri, în semn de recunoaștere a profesionalismului și rezultatelor deosebite obținute în activitate. De asemenea, a fost prezentată lucrarea „Evoluția jandarmeriei în județul Putna (Vrancea) în perioada 1929–1948”, cu care Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea a participat la Conferința științifică „Jandarmeria Română – tradiții și perspective”, ediția a XIII-a, organizată la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.

Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și au ales să sărbătorească această zi importantă împreună cu jandarmii vrânceni! (IJJ Vrancea)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu