Astăzi se va desfășura în Focșani tradiționala procesiune de Florii. Creștinii ortodocși și preoții vor forma două coloane de pelerini ce vor porni spre Piața Unirii din două puncte diferite. Primul alai va porni la ora 17:00 de la biserica „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din cartierul Sud și se va deplasa pe strada Revoluției, bulevardul București și bulevardul Unirii. Cel de-al doilea grup va pleca la ora 17:30 de la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și va parcurge bulevardul Independenței și bulevardul Unirii. La ora 18:30, cele două grupuri se vor întâlni în Piața Unirii, la biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul“. Aici, un sobor de preoți, în frunte cu ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va oficia o slujbă specială. Pelerinii care vor participa la procesiune vor primi câte un trandafiri dintr-un ou alegoric de Paște, amplasat în Piața Unirii.
Procesiunea de astăzi va perturba traficul rutier. ”Pentru buna desfășurare a evenimentului vă anunțăm introducerea unor restricții de circulație pe bulevardul Unirii, în zona Pieței Unirii. Pe acest tronson va fi interzisă circulația rutieră sâmbătă, 4 aprilie, între orele 18.00 – 19.00. Vă recomandăm să circulați cu atenție și să folosiți rute ocolitoare!”, a anunțat Primăria Focșani. (foto: arhivă)
