Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în perioada 22-26 martie 2026, mai multe parohii din cuprinsul Protoieriei Focșani I au desfășurat activități specifice Lunii pentru viață, sub îndrumarea părintelui protoiereu Aurel Boțan. Duminică, 22 martie, Parohia Dumbrăvița, păstorită de preotul paroh Theodor-Christian Paraschiv, a organizat un târg caritabil de prăjituri. Evenimentul s-a bucurat de implicarea credincioșilor din comunitate, care au contribuit atât prin prepararea produselor, cât și prin donații. În urma târgului, a fost strânsă suma de 1.500 lei, direcționată către beneficiarii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Măicănești, instituție care sprijină educația și integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale. Inițiativa a avut ca scop susținerea persoanelor vulnerabile și promovarea solidarității în comunitate.
Miercuri, 25 martie, cu prilejul hramului Parohiei „Buna Vestire” din municipiul Focșani, a fost organizată o acțiune filantropică dedicată persoanelor vârstnice. Părintele Vasile Metu, de la parohia amintită, și părintele George-Marian Lățcan, de la Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din Focșani, însoțiți de enoriași, precum și de elevi din clasele a IX-a și a XII-a ale Liceului cu Program Sportiv din municipiu, au vizitat Căminul pentru Persoane Vârstnice. Cu această ocazie, Parohia „Buna Vestire” a oferit pachete cu hrană caldă, evidențiind astfel importanța iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele, valori esențiale care stau la baza faptelor bune și care călăuzesc omul pe calea mântuirii.
Joi, 26 martie, prin implicarea preoților Cristinel Bocu, de la Parohia „Sfântul Ioan Evanghelistul” – Odobești, George-Sabin Bogdan, de la Parohia „Sfântul Gheorghe” – Odobești, și Emil Toma, de la Parohia Ovidenia – Odobești, a fost organizată o acțiune de donare de sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea. La această activitate au participat 17 enoriași din parohiile menționate, care și-au exprimat bucuria că au putut oferi „un strop de sânge pentru o șansă la viață”, declarând că vor răspunde cu promptitudine și pe viitor la astfel de inițiative. (preot Vasile Metu, secretar al Protoieriei Focșani I)






