Consilierii locali focșăneni au aprobat astăzi două proiecte de hotărâre privind alocarea unor sume de bani pentru echipele liceelor din oraș calificate la Campionatul Mondial de robotică: AICitizens de la Colegiul Național ”Al. I. Cuza” și BrickBot de la Colegiul Național ”Unirea”. Competiția se desfășoară la Houston, Statele Unite ale Americii, în perioada 25 aprilie – 3 mai a.c., iar costurile sunt însemnate: transport avion, cazare, transport local, taxe ș.a. Conform solicitărilor transmise de cele două instituții de învățământ, consilierii locali au aprobat următoarele sume:
– 223.660 lei pentru echipa BrickBot, cu 15 elevi și 3 mentori;
– 243.000 pentru echipa AICitizens, cu 13 elevi și 3 mentori.
Reamintim că, printr-un amendament depus de deputatul PNL Vrancea Dragoș Ciobotaru la proiectul bugetului de stat pe 2026, se va aloca suma de 100.000 lei către administrația locală focșăneană pentru susținerea financiară a celor două echipe de robotică.
De menționat că, la această ediție a CM de robotică, s-a calificat și echipa LegoLand de la Școala Gimnazială ”Dimitrie Gusti” din Nereju. Echipa din Nereju, formată din elevi de ciclul primar, va participa la categoria sa de vârstă. Este posibil ca fondurile necesare participării echipei LegoLand la CM din SUA să fie asigurate de administrația județeană, administrația locală și de sponsori privați.
