AcasăActualitateÎntreprinzătorii privați vrânceni sprijină echipele de robotică din județ calificate la Campionatul...

Întreprinzătorii privați vrânceni sprijină echipele de robotică din județ calificate la Campionatul Mondial de robotică

Trei echipe de elevi din Vrancea s-au calificat la Campionatul Mondial de robotică, ce va avea loc la Houston, în Statele Unite ale Americii. Cele 3 echipe care au realizat această performanță sunt AICitizens – Colegiul Național ”Al. I. Cuza” Focșani, BrickBot – Colegiul Național ”Unirea” Focșani, LEGO Land – Școala Gimnazială ”Dimitrie Gusti” Nereju. Participarea la această competiție este, însă costisitoare. Conform unor estimări, ar fi vorba de cel puțin 40.000 de dolari de echipă. Prin urmare, elevii și mentorii echipelor celor 3 unități școlare au nevoie de sprijinul comunității.

O inițiativă de sprijin a celor 3 echipe calificate la CM de robotică aparține Patronatului Întreprinderilor Private Vrancea. ”Calificarea la o competiție de asemenea anvergură reprezintă o performanță remarcabilă pentru elevii și mentorii implicați, dar participarea presupune costuri semnificative. Pentru ca această oportunitate să devină posibilă, echipele au nevoie de sprijin financiar din partea comunității și a mediului de afaceri. În acest context, Patronatul Întreprinderilor Private Vrancea lansează un apel către cei care doresc să se alăture organizației și, în același timp, să contribuie concret la susținerea performanței. La adeziune, este important de menționat că, până pe data de 15 aprilie, taxa anuală achitată de noii membri va fi direcționată integral, sub formă de sponsorizare, în mod egal, către cele trei echipe calificate. Cei interesați pot completa formularul de adeziune accesând linkul: https://patronatvrancea.ro/adeziune/. Performanța există deja și merită susținută. Prin implicare, comunitatea vrânceană poate contribui direct la participarea acestor tineri talentați la una dintre cele mai importante competiții internaționale de robotică.”, au transmis reprezentanții PIPV.

Reamintim că Parlamentul a aprobat un amendament la proiectul de buget național pe 2026 depus de deputatul PNL Vrancea Dragoș Ciobotaru privind alocarea unui sprijin financiar echipelor de robotică vrâncene pentru participarea la Campionatul Mondial. Este vorba de suma de 100.000 de lei.

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu