Actorul american şi fost campion mondial la stilul karate Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani, a anunţat, la 20 martie 2026, familia sa pe reţeaua de socializare Instagram. „Cu inima îndurerată, familia noastră anunţă decesul subit al iubitului nostru Chuck Norris, survenit ieri (joi) dimineaţă”, se menţionează în mesajul postat, citat de AFP.
Unul din principalele sale succese pe marele ecran a fost rolul interpretat în „Missing in Action”, film lansat în 1984, în care Norris joacă rolul unui fost prizonier de război care se întoarce în Vietnam pentru a-şi elibera camarazii de arme rămaşi acolo. Filmul a fost bine primit de public, iar anul următor, a apărut continuarea. Aceste două filme au avut o semnificaţie aparte pentru Norris, care îşi pierduse fratele, Wieland, pe câmpurile de luptă din Vietnam, arată site-ul biography.com.
În 1985 a apărut pelicula „Code of Silence”, în care interpretează rolul unui poliţist justiţiar din Chicago, pe nume Eddie Cusack, ce reuşeşte să facă ordine de unul singur pe străzile dominate de organizaţii rivale de gangsteri şi în rândurile forţelor de ordine, în care se infiltraseră personaje iresponsabile.
Un alt mare succes cinematografic a fost filmul de acţiune „The Delta Force” (1986), în care a jucat alături de legendarul actor Lee Marvin.
Din 2001, a filmat din ce în ce mai puţin, excepţie făcând apariţia sa din super-producţia „The Expendables 2” (2012) şi cele câteva spoturi publicitare la aparate de fitness.
S-a implicat şi în politică, în special în 1988, când l-a sprijinit în campania electorală pe George Bush.
Starul american a fost căsătorit de două ori: cu Dianne Holechek, cu care a avut trei copii, dar de care a divorţat în 1988, precum şi cu Gena Okelley, cu care a avut doi gemeni.
În 1997, a devenit primul occidental care a dobândit centura neagră 8Dan. Lui i se datorează şi stilul Chun Kuk Do, o îmbunătăţire a stilului Tang Soo Do. A fost inclus în World Karate Union Hall of Fame, în iulie 2000.
În 2017, a fost declarat Texan de Onoare, atât datorită numeroşilor ani în care a locuit la ferma sa de lângă Navasota, dar şi pentru rolul din „Walker, Texas Ranger”.
A fost şi un scriitor împlinit. În 1988, şi-a publicat biografia „The Secret of Inner Strenght” (Puterea secretă a sinelui), care a devenit bestseller. La câţiva ani distanţă, a lansat şi volumul „The Secret Power Within: Zen Solutions to Real Problems”. Foarte bine primită de critici şi public a fost cartea sa „Black Belt Patriotism: How to Reawaken America” (2008).
Chuck Norris aniversase 86 de ani săptămâna trecută, marcând ocazia printr-un mesaj publicat pe reţelele de socializare. ”Eu nu îmbătrânesc. Eu trec la nivelul următor”, a scris atunci legendarul actor.
FOTO: Wikipedia
