AcasăActualitateAvertisment: risc semnificativ să pierdem bani gratuiți din PNRR pentru Autostrada Moldovei

Avertisment: risc semnificativ să pierdem bani gratuiți din PNRR pentru Autostrada Moldovei

S-au redus drastic șansele să respectăm ținta renegociată în toamna anului trecut necesară accesării tuturor banilor gratuiți, nerambursabili, din PNRR: deschiderea circulației pe cei 96,32 kilometri ai Autostrăzii A7 Adjud Nord-Roman Nord (Săbăoani) până la 31 august 2026. Atingerea țintei este încă posibilă dar va fi extrem de greu. Cei de la UMB trebuie să se autodepășească, mobilizându-se exemplar în 3 schimburi, nonstop. Este nevoie de mai mulți muncitori, mai ales fierari-betoniști la structuri, care să fie aduși cât mai rapid de pe A3 și A0. Chiar dacă ar reuși, un astfel de heirup va afecta inevitabil calitatea, în special a umpluturilor și straturilor de asfalt care cer atenție și respectarea timpilor tehnologici. Acum se vede cel mai clar lipsa capacității UMB de a-și onora la timp obligațiile contractuale asumate, așa cum am avertizat public încă din toamna anului 2022 și ulterior am explicat de nenumărate ori, în ciuda criticilor nefondate și chiar a injuriilor pe care le-am încasat 3 ani de zile. Cele două contracte de pe Adjud-Bacău Sud au fost semnate în 15.12.2022 și au ajuns la stadiu fizic oficial de 95%, respectiv 70%. Celelalte trei de pe Bacău Nord-Pașcani au fost parafate în 15.02.2023 și sunt acum la aproximativ 45%. Toate cele cinci au primit ordine de începere în primele zile ale lunii mai 2023 și prevăd câte 30 de luni de execuție directă, fără perioadă de proiectare. Deci termenul de finalizare, pe întreaga distanță Adjud-Pașcani, a expirat în noiembrie 2025.
Să facem analiza punctelor critice de pe cei 96,32 kilometri dintre Adjud Nord și Roman Nord (Săbăoani) ca să înțelegem cât de mare este riscul ca să pierdem bani nerambursabili alocați prin PNRR și ce sectoare pot fi inaugurate până în august 2026.
Structurile sunt punctele critice majore, așa cum vă explicăm de ani de zile. Pe Răcăciuni-Bacău, la est de Cleja, avem un pasaj-mamut de 1,2 km peste magistrala de cale ferată M500 foarte întârziat (captură 1), plus un altul la est de Nicole Bălcescu lung de vreo 730 m tot pe deasupra M500 (2). La nord de Bacău, înainte de Filipești, avem încă un pasaj mare peste M500 și DN2 care, atenție, este practic neînceput (3).
Pe Centura Roman, avem un viaduct măricel care abia a început să iasă din pământ (4) dar mai ales podul sănătos care traversează Râul Moldova (captură 5) aflat abia la nivel de fundații!
Mai grav este că pe lângă structurile mari sunt foarte, foarte multe altele mai mici, pe și peste A7. Deci un volum de muncă impresionant pe cei aproape 100 de kilometri dintre Adjud Nord și Săbăoani care trebuie livrați la 31 august 2026.
Să nu uităm umpluturile, balastul stabilizat și cele trei straturi de asfalt. Chiar dacă aici se poate accelera semnificativ acum că a venit vremea bună, riscul de a face rabat la calitate este extrem de ridicat. Terasamentele trebuie „să stea” suficient ca să se evite celebrele trambuline în zona capetelor de pod (culee) sau tasările majore în plin rambleu, așa cum am pățit pe lotul 3 al DEx12 Craiova-Pitești executat tot de UMB.
Concluzia   Pe Adjud Nord-Răcăciuni se poate da lejer drumul circulației (până) la sfârșit de aprilie, dacă se dorește. La Bacău putem ajunge cel mai devreme la final de iunie doar cu o mobilizare fantastică și asta numai dacă antreprenorul și CNAIR doresc deschideri secvențiale și muncitorii sunt concentrați masiv pentru acest scop. Altminteri, ne vedem în august la Bacău, perfect fezabil. Însă de acolo și până la Săbăoani este un munte de muncă, unul care nu poate fi cucerit decât cu execuție nonstop și cu toată forța UMB. (sursa & foto: Asociația Pro Infrastructura)
Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu