Astăzi, în jurul orei 18:30, un jandarm aflat în timpul liber, în timp ce se pregătea să intre în serviciu, a observat un bărbat care a ieșit în grabă dintr-un supermarket, după care a început să alerge. În urma acestuia se aflau alte două persoane care îl urmăreau. Observând situația, jandarmul a intervenit imediat, pornind în urmărirea bărbatului și reușind să îl oprească. După ce și-a declinat identitatea și calitatea, jandarmul i-a solicitat acestuia să prezinte bunurile pe care le avea asupra sa.
În urma verificărilor, asupra bărbatului au fost găsite 11 produse alimentare pentru care nu a putut prezenta documente de proveniență . Între timp, la fața locului au ajuns și cele două persoane care îl urmăreau, acestea apelând la numărul unic de urgență 112. Jandarmul și-a anunțat colegii aflați în serviciu, care s-au deplasat la fața locului, au preluat persoana în cauză și au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Ulterior, bărbatul a fost condus la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale.
În context, facem precizarea că în spațiul online a circulat recent o poveste conform căreia un jandarm ar fi iertat o persoană care ar fi sustras lapte pentru copilul său și ar fi plătit produsele în locul acesteia. Deși prezentată într-o manieră emoționantă, această relatare nu reflectă realitatea. Reamintim că furtul reprezintă o infracțiune, iar astfel de situații sunt tratate conform prevederilor legale. Acționăm pentru siguranța cetățenilor atât în timpul serviciului, cât și în afara acestuia, ori de câte ori situația o impune. ( IJJ Vrancea)
