Săptămâna trecută, primăvara a bătut și la poarta Centrului „Sfânta Maria” din Golești, prin mesagerii Proiectului „A doua șansă pentru viață” inițiat, în parteneriat, de către Colegiul Național „Al.I Cuza” din Focșani, Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din București și Școala Gimnazială „Ion Heliade Rădulescu” din București.
Darurile pe care voluntarii le pregătiseră pentru prietenii lor cu dizabilități au fost binevenite și au adus zâmbetul pe chipul îngândurat al tinerilor de la Centrul „Sfânta Maria”. Salutul de bun venit a fost însoțit de îmbrățișări, de dialoguri nenumărate afară, în curte, la soare, dar și în camera de lucru, unde câțiva dintre beneficiarii centrului și-au prezentat roadele muncii, produse handmade, realizate cu răbdare și cu mare migală. Bineînțeles că tinerii meșteșugari s-au bucurat și, fiindcă le-a fost reîmprospătat stocul de materiale prime, astfel încât să poată continua să lucreze și să dea un rost frumos timpului, care oricum trece, indiferent dacă ne ducem existența înăuntrul sau în afara lumii de la Centrul „Sfânta Maria”. N-ar fi fost primăvară deplin, dacă nu s-ar fi sărbătorit cu tort, sucuri și măcinici, așa că veselia reîntâlnirii a fost completată de bucuria gustului dulce, celebrând zilele Mărțișorului.
Această a doua etapă a proiectului „A doua șansă pentru viață”, coordonat de către cadrele didactice Raluca Andreea Săndulescu, Alina Cucu, Diac Loredana, Vișinescu Elena, Dobroiu Claudia, Opaiț Ovidiu, Trestioreanu Livia, Lupu Alis, Țandără Ionuț, Mereuță Camelia, Voicu Voicuța, Poll Emilia, Porumb Manuela, Hîrnea Carmen de la Colegiul Naţional Al. I. Cuza, Roxana Carmen Ionescu, Necșuțu Ioana, Mihaela Daniela Cîrstea, Mariana Șchiaua, Valentina Rădescu, Andreea Matei, Dana Iliescu, Cristina Lemnaru, Camelia Lepădat, Veronica Mișcodan de la Colegiul Economic Virgil Madgearu, Dragomir Daniela, Vlad Steluța, Mocanu Ana, Nedelcu Alina, Niculae Ioana, Cîrlova-Țone Mădălina, Dumitru Anca, Ștefănică Ioana, Văideanu Manuela, Zainea Valentin, Onișoru Georgiana de la Școala Gimnazială Ion Heliade Rădulescu, respectiv prof. Teodora Bentz, de la Colegiul Național I.L.Caragiale din București, și Florina Voicu, de la Școala Gimnazială Herăstrău din București, va fi urmată de o nouă întâlnire de Paște, când tinerii de la Centrul „Sfânta Maria” așteaptă din nou să fie îmbrățișați, întrebați ce mai fac, alintați atât cât se poate, încurajați să aștepte cu drag și speranță momentele următoarelor întâlniri. Mulțumiri Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea pentru colaborare și personalului de la Centru pentru primirea plină de căldură. „Modelul acestui proiect umanitar poate fi reiterat și de alte instituții școlare, căci tinerii cu dizabilități au nevoie de multă căldură sufletească pentru a nu se simți singuri și izolați”, a declarat profesoara Teodora Bentz, unul dintre cadrele didactice inițiatoare ale proiectului SNAC. (sursa: prof. dr. Teodora Bentz)



